fbpx
0.7 C
Reșița
marți, 28 martie 23

(FOTO+ VIDEO) Tramvaiul reșițean, în imagini de șantier; săptămâna 43

Cred că toate cele 4 anotimpuri ale anului s-au putut regăsi în ultimele 7 zile pe șantierul viitorului tramvai reșițean. Ba a plouat, ba a fost soare, au venit și câțiva fulgi de zăpadă… așa a fost cam toată săptămâna. Cu toate acestea, lucrările au continuat când mai alert, când mai lent, funcție și de condițiile meteorologice.

Și pentru că încă de dimineață, Reșița a fost sub asediul ceții (iar pozele, parte dintre ele o confirmă), am hotărât să nu vă prezint astăzi decât o parte a șantierului, cel pe care ritmul lucrărilor este cel mai alert, respectiv de la podul Intim până în depou.  Am trecut (fără să opresc pentru un colaj foto) prin toate zonele și vă pot confirma că se lucrează. În zona Muncitoresc la introducerea pluvialului, în Lunca Pomostului sunt sudorii și cei de la EEI care montează tubulatura și căminele pentru viitoarele linii de curent și telefonie, în Triaj se cofrează postamentul șinei pe ultimii metrii pe firul 1 și 2 și foarte curând se va ajunge cu finalizarea până în zona podului.

Și acum pornim la pas de pe podul de peste râul Bârzava:

spot_img

Pod Intim – sens giratoriu: încă se lucrează la două din cele 3 capete ale podului, acolo unde s-au refăcut legăturile pentru consolidarea acestuia. Mai sunt balustrade de montat (nu multe, cam 10 – 15% din total), cei de la EEI mai au de pus tubulatura pentru a scăpa definitiv de cablurile aeriene, dar și pentru alimentarea tramvaiului și a iluminatului în zonă.

Mai e de turnat stratul final de asfalt, iar în ceea ce privește șina, aceasta este pregătită, la fel și armătura metalică peste care se va turna beton, asemănător porțiunii din Triaj. Va fi turnat și asfaltul pe zona de deplasare a pietonilor, dar probabil după finalizarea lucrărilor din Govândari.

În sensul giratoriu același depozit (mai redus parcă, cu toate că săptămâna aceasta a mai sosit un TIR cu borduri), cu o parte din materialele necesare acestui șantier care se întinde în tot orașul. Personal abia aștept joncțiunea dintre Lunca Bârzavei și pod. Poate atunci se va putea circula ceva mai bine prin sensul giratoriu, care la ora actuală arată crunt, plin de gropi ce nu pot fi ocolite indiferent de cât de atent ai merge. Poate că o nouă cosmetizare (provizorie) a zonei ar fi benefică pentru participanții la trafic; zic și eu.

Intim – Complex Victoria: pe acest tronson se lucrează intins, pe echipe răsfirate de o parte și de alta a drumului. Pe firul 2 (Intim – Victoria) șina este finalizată, bordurile au fost montate, trotuarele și pista de biciclete pregătite pentru asfaltare. Ba chiar a fost astupat și căminul de apă din zona Intim, cel ce a zăcut câteva luni deschis, cu pericol de accidentare pentru trecători.

Și dacă tot vorbim de accidentări, să vă spun că în această dimineață, pe firul 1, tot în zona Intim, un cetățean… „rupt în goarnă“ încă de la prima oră a căzut, (amețit de aburii alcoolului) la doar câțiva centimetri de un fier beton înfipt în asfalt, necesar pentru acele capre ce susțin șina de tramvai până la încastrarea ei în beton. Oare dacă se accidenta cine era de vină? Muncitorii, conducerea PORR, primarul…?

Tot pe firul 2 este pregătită infrastructura pentru turnarea asfaltului pe trotuar și pista de biciclete. Se mai lucrează la șină doar în zona dinspre sensul giratoriu.

Pe firul 1 (Victoria – Intim) mai multe echipe, răsfirate de-a lungul traseului, au tot felul de activități pentru finalizarea lucrării: se cofrează și se toarnă tălpile de susținere a viitoarei șine de tramvai; se întinde armătura pe aceste tălpi, se cofrează peste șină și armătură și se toarnă beton; se sapă între viitoarele șine și se montează tuburile de canalizare, și se face joncțiunea cu tuburile de dren, se nivelează și se aduce la cotă terenul (asta de la Victoria spre Poșta veche)

Trotuarele sunt asfaltate în proporție de 90%. Mai este o bucată de la prima scară a blocului 1 (blocul turn) spre Muncii, unde au fost montate bordurile, dar nu a fost pusă criblura sau stratul de piatră de bază, dacă vreți. Mai sunt de montat de către cei de la Electroechipament stâlpii pentru iluminatul stradal. Tot pe firul 1, se lucrează la montarea bordurilor la intersecția cu fiecare stradă perpendiculară pe bulevard, străzi ce dau spre Micro 1.

Firul de contact al tramvaiului a fost întins pe firul 2 de la Kaufland până după intersecția cu strada spitalului. Săptămâna viitoare, operațiunea va continua până la Intim. S-a început montarea șinei și dinspre Micro 3 spre Victoria, mai exact în zona intersecției cu strada Progresului. În paralel, se excavează materialul rămas excedentar, pământul, se curăță parțial zona.

Kaufland – Victoria: pentru că aici e finalizată calea de rulare, bordurile cu străzile adiacente, iar asfaltul s-a turnat pe mai bine de 90% din trotuar și aproximativ jumătate din pistele de biciclete, principala activitate este introducerea tubulaturii și montarea gurilor de scurgere pentru colectarea apelor pluviale. Problema de care aminteam săptămâna trecută, cea cu diferența de nivel de 30 de cm, a fost rezolvată de cei de la Aquacaraș.

Spuneam de sistemul pluvial ce nu va mai permite acumularea apei pe carosabil și nici colectarea ei prin conductele de menajer; aproape toată conducta (de pe firul 2, Micro 4) a fost montată și conectată la sistemul de colectare. Se lucra astăzi la ultimele două cămine și probabil la această oră acestea sunt finalizate.

Pe firul 1 (Micro 3) se lucra pe două tronsoane și mai bine de 75% e montat pluvialul și aici. Următoarea etapă e în zona Micro 2, de la intersecția cu strada Țarcului până la Intim și, după finalizarea liniei de tramvai, de la Poșta veche spre Intim pe firul 1.

Zona intersecției Kaufland: am spus în știrea de dimineață că se dorește redeschiderea circulației în acea intersecție. Pentru realizarea acestui obiectiv mai e câte ceva de lucru. Astăzi s-a finalizat zona spre Kaufland – Muncii. S-a turnat stratul de asfalt de uzură și de la depou până la primul bloc și înspre Kaufland e gata tot, inclusiv porțiunea care prinde cele două fire ale tramvaiului. Trecerea peste șine se va face lin, fără denivelări, hopuri sau zdruncinători. Dacă toate trecerile peste șina de tramvai vor fi la fel, va fi foarte bine.

Se lucra de zor la decopertare, pregătirea fundației, montarea bordurilor pentru delimitarea sensurilor de mers, pe porțiunea dinspre magazinul Lidl, spre strada Făgărașului și către cartierul Câlnic. Chiar dacă se dorește reluarea circulației pe această zonă cât mai repede, se pare că mai este puțin de lucru, la care trebuie adăugata perioada de întărire a stratului final de asfalt. Din informațiile pe care le-am primit în această după-amiază, probabil luni se va redeschide circulația în zonă, cu toate tronsoanele finalizate.

Această porțiune trebuia încheiată atât pentru ca reșițenii să nu mai fie nevoiți să ocolească pe la Mol – Calea Timișoarei, cât și pentru a facilita descărcarea tramvaielor ce vor sosi în ultima săptămână din martie. Nu toate, doar două conform graficului: cel din februarie (a cărui sosire a fost amânată tocmai pentru a se finaliza acest tronson) și cel din martie. Așteptăm cu înfrigurare ziua de luni să aflăm dacă se va putea circula. Oricum, din punctul meu de vedere, în calitate de șofer, cred că e un lucru făcut cum trebuie. Rămâne să aflăm săptămâna viitoare.

Depou tramvai: aici se lucrează de zor la copertina ce va acoperi locul în care vor fi garate tramvaiele. Vă spuneam că sunt 3 linii paralele unde acestea vor fi garate. S-a finalizat și tronsonul din spatele depoului, al buclei liniei de tramvai și pentru a fi închisă total, mai este nevoie doar de o porțiune de șină dinspre cea de a doua intrare, cea dinspre Câlnic.

Se așteaptă și sosirea macazurilor ce vor permite transferul tramvaielor pe una dintre cele 3 linii de garare. Montarea lor este o operațiune migăloasă și foarte precisă, dar realizabilă. Chiar la intrarea în depou, dinspre Kaufland, mai trebuie turnat asfaltul dintre linii. Astăzi se lucra la montarea acelor garnituri ce vor proteja șina de asfaltul încins.

Mai trebuie tras firul de contact, făcute legăturile electrice și tramvaiul va putea fi plimbat prin depou.

Multe materiale (de izolație contra vibrațiilor), tuburi de dren, atât pentru zona tramvai cât și pentru celălalt proiect, Calea Timișoarei, buloane, tuburi din beton pentru canalizare, plase de sârmă, balustrade. Se descărcau în această după amiază și grinzile ce vor acoperi locul de garare al tramvaielor, iar de săptămâna viitoare se va acoperi cu tablă.

Concluzii finale: pentru că nu am acoperit cu imagini și celelalte zone, va trebui să mă credeți pe cuvânt sau să porniți la pas să vă convingeți cu ochii voștri. În zona Muncitoresc se lucrează la montarea tuburilor de dren și a gurilor de scurgere pentru pluvial; în Luncă se sudează șina de tramvai, iar cei de la EEI își introduc tubulatura în pământ; iar în Triaj este aproape montată șina de tramvai, atât firul 1 cât și firul 2, de la OMV până aproape de pod.

Am înțeles că de săptămâna viitoare se va modifica puțin trecerea mașinilor dinspre pod spre Triaj, astfel încât să se poată avansa cu șina și mai aproape de podul de peste Bârzava. Tot la capitolul noutăți pot să vă spun că în această noapte, în zona Triaj, se va turna beton între carosabil și șina din dreapta a căii de rulare a tramvaiului, atât pe un sens cât și pe celălalt.

Constructorul și-ar fi dorit să finalizeze Govândariul (poate cel mai greu tronson nu doar din acest proiect, ci din toate care le-a făcut până acum) până de Paști, dar se pare că nu este posibil, indiferent de câți muncitori și utilaje ar mai aduce; tehnic este imposibil. Se va putea circula însă pe mai multe tronsoane, trotuarele și pistele de biciclete vor fi continue, iar la gata, Lunca Bârzavei se va finaliza în luna mai.

Dacă va fi așa, tragem linie și socotim că a fost necesar un an pentru finalizarea acestui proiect în cel mai aglomerat cartier al Reșiței. 12 luni sau 365 de zile, timp în care au fost atacate (și unele aduse foarte aproape de finalizare) și alte zone ale orașului. Una peste alta, vara lui 2023 ne va prinde în Lunca Bârzavei, Triaj și Lunca Pomostului cu tramvai, asfalt pe trotuare, bănci, coșuri de gunoi și piste de biciclete, zone verzi.

Va fi același oraș trist și cenușiu de care ne amintim, aceeași urbe transformată în șantier de un primar „nebun“, dar în același timp un oraș întinerit, modern, cu fața spre viitor. Și în pofida cârcotașilor, viitorul Reșiței… se vede bine.

Dan AGACHE

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

9 COMENTARII

  1. Și în pofida cârcotașilor, viitorul Reșiței… se vede bine.

    Mda, se (între)vede o linie tramvai (bicefal!!!) mai scurtă decât originala, pe lângă care se va circula într-o dungă (o bandă), pe stil ”Bandidos”.
    Pentru asta luungi noroaie și mizerie de oraș spart.
    Erori au fost, erori sunt încă … și-or fi …

    • @zwro: Esti rau.. Ai si tu rabdare. Iti promit solemn ca daca iese aiurea, voi fi un aprig contestatar al lui Popa.
      Deocamdata vad doar de bine.

    • Da, se vede mai bine decât până acum, doar tu nu te vezi bine, nici dacă te uiți în oglindă! Așa că bagă-ți odată capul în cu… pământ – ca struțul, și lasă-ne!!!

    • @…
      „S-au scremut munții și a ieșit un șoarece.” (proverb chinezesc)
      Văd acum doi. Sunteți măcar stereo?

  2. Mai aveti 700 si ceva de articole pentru ca totul nu v-a fi gata in mai putin de 2 ani.

    Domnule Dan AGACHE, o intrebare e ceva ce nu va place la toata aceasta lucrare sau totul e perfect gandit-proiectat si executat?

    • Domnu’ Dan, fără supărare, subscriu la părerea lui EX-TINCTOR. Seria asta de articole începe să semene cu „Tânăr și ne-a liniștit”😉😉😉 Mie, cel puțin, nu-mi spune mare lucru ce se întâmplă pe șantier. Pot presupune că soluțiile tehnice și tehnologice sunt OK, astfel încât totul să fie suficient de funcțional și durabil… că se folosesc nu știu ce șine și materiale, că se pun nu știu ce amortizoare, izolații etc. sau că se sudează electric sau cu termit etc., metodele de inspecție și recepție a lucărilor sunt treburi de specialiști. Planificarea și organizarea lucrărilor, e treaba celor ce le plătesc și a celor ce le fac.
      Pe mine, ca simplu contribuabil, mă interesează doar finalizarea la termen și încadrarea în buget, iar pentru traiul cotidian, vreau doar să știu pe unde mai pot circula, la un moment dat, până când se finalizează proiectul.
      Nu-mi permit să vă sugerez care ar fi conținutul „optim” al articolelor din serie, dar sunt convins că puteți mai mult decât ce ne-ați arătat până acum!

  3. Domnule Agache, mai poți să-l pupi mult pe Neluțu prin locuri ascunse???
    Zicea că în decembrie gata Govindariul, martie și canci!
    Ai venit seara prin Govindari să vezi, dacă poți vedea ceva, noroc cu magazinele că au lăsat luminile aprinse!! Mai și lucrăm domnule ziarist sau ce-i fi, dar traversează mătăluță seara târziu din micro 3in 4 pe niște pasarele strâmte, ancorate prost, zgomotoase legate între ele cu sârme, droturi sau mai stie dracu ce plastice de nu ai nici o siguranță că mai ajungi acasă sau la lucru întreg!!!! Ai văzut mătăluță un drojdier cum a căzut lângă un fier beton și cine ar fi fost de vină, blat, blat, blat… dar am văzut și eu o femeie care și-a sfâșiat mâna în balustrada care de fapt trebuia să o protejeze!!! Nu poți traversa aceste pasarele cu două plase!! Ați auzit domnule Agache și de protecția muncii, protecția cetățeanului sau dumneata vezi doar ce ți se spune!!! De un an de zile avem tot Govindariul praf, deșteptul căruia dumneatale ii ridici slavi nu a pregătit nici un traseu veritabil în jurul șantierului, însă a reușit să distrugă și străduțele care mai erau binedin punct de vedere al calității mișcării auto și pietonal introducând și pe acolo trafic intens!! Sunt multe, multe neajunsuri dar nu le vedem, sau nu vreți să le vedeți!! În 1988 când s-a făcut tramvaiul s-a lucrat mult mai cu cap!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei