Tăierea porcului la 20 decembrie, zi în care creştinii ortodocşi îl celebrează pe Sfântul Ignatie Teofanul, este o datină pur românească în spatele căreia stă o legendă. Se spune că un bărbat, pe nume Ignat, vrând să taie porcul, din greşeală şi-a lovit tatăl cu securea în cap. Bătrânul a fost îngropat, iar fiul, răvăşit de durere, a plecat în lume şi, căindu-se, a primit mila lui Dumnezeu şi a Sfântului Petru. Povestea, deşi încălcită, vorbeşte în termeni creştini despre păcat şi recunoaşterea lui.
Odinioară, de Ignat, creştinii se ocupau numai cu tăiatul porcului, altă muncă fiind interzisă. Cei miloşi nu erau lăsaţi să participe la ritual, deoarece se credea că porcul va muri greu, iar carnea n-ar mai fi bună. În satele din Oltenia, porcul era stropit cu agheasmă şi aşezat cu capul spre Răsărit, iar cel care-l tăia îi făcea cu cuţitul semnul crucii la ceafă înainte de a-l înjunghia. În Moldova, porcul era stropit cu agheasmă chiar de preotul satului care primea după scarificarea animalului o bucată de carne.
Si pentru că internetul abundă de filmulețe despre cum se pregătește porcul în ziua de Ignat, poate vreti să vedeți unul dintre acestea:
În Maramureşul istoric, obiceiul tăierii porcului se păstrează din moşi strămoşi ca nicăieri altundeva în România. „Ignat, Ignat, porc umflat”, spun moroşenii când taie godacul, în dimineaţa geroasă a zilei de 20 decembrie. Şi parcă şi bucatele sunt mai gustoase când sarmalele, cârnaţii şi caltaboşii se prepară după reţete păstrate cu sfinţenie din generaţie în generaţie de gospodari.
Tot din bătrâni se crede că în ziua în care urmează să fie tăiat, porcul amuţeşte. Se retrage în adăpostul lui şi nu-l mai poţi scoate de-acolo, acest timp numindu-se „tăcerea porcilor”. Se spune că noaptea porcul a visat cuţitul şi că stăpânul lui urmează să-l taie ori că s-a visat cu gâtul împodobit cu mărgele roşii.
În zilele noastre, tăierea porcului este un prilej de reunire a familiei, deoarece participă de obicei toţi membri ei, iar pentru copii este un prilej de veselie şi joacă. De cu seară, oamenii pregătesc câteva cuţite bine ascuţite, o butelie de gaz sau paie pentru pârlit, vasele în care vor pune carne, slănină şi şoric.
Bărbaţii sunt cei care se ocupă de sacrificarea animalului, iar tradiţia cere ca acela care taie porcul să fie un om curat, care înainte de sacrificiu trebuie să meargă la Biserică, să se spovedească, părintele iertându-i şi păcatul uciderii porcului. În unele regiuni chiar şi gospodăria este sfinţită înainte de sacrificare. Se spune că femeile nu au voie să participe la tăierea porcului nici măcar pentru a turna băutură în paharele bărbaţilor, deoarece, fiindu-le milă, animalul nu poate muri. Rolul femeilor începe în momentul în care carnea de porc ajunge pe masa din bucătărie, pentru a fi preparată.
După sacrificare, porcul este spălat şi se rostesc cuvintele: „Carnea ta să fie/ Carne aurie”. Apoi, animalul este pârlit pe primele paie secerate în vară, puse deoparte, special pentru Ignat. În foc mai sunt aruncate ramuri de lemn câinesc şi de iasomie, ca să iasă şoricul aromat.
Se obişnuieşte ca după ce este gata de pârlit, să se pună un ţol peste porc şi să se suie pe el cei mici, să se veselească, pentru că porcul să fie mâncat cu poftă. Tot atunci se ia băşica porcului şi se pun grăunţe în ea, după care se pune la uscat. Se zice că după câtă gălăgie face băşica, atâta veselie şi bucurie va fi în casă.
„Pomana porcului” se împarte comunităţii, săracilor, dar mai mult apropiaţilor. O parte din bucăţele gătite din carnea porcului se duce preotului. Este, de fapt, ceea ce a mai rămas din obiceiul străvechi al oferirii ofrandelor pentru îmbunarea spiritelor rele şi adunarea celor bune care să ferească gospodăria de primejdii.
Ignatul cade întotdeauna în plin post al Crăciunului, dar uneori obiceiurile şi tradiţiile, ca acestea de Ignat, sunt atât de puternic înrădăcinate încât nu pot fi oprite nici chiar de regulile foarte stricte impuse de Biserică.
Sursă foto, video și text: internet
Dan AGACHE
