Furnizarea apei, oprită mâine pe două străzi din Caransebeș, la solicitarea Erbașu Edil Construct

Furnizarea apei potabile va fi întreruptă miercuri, 20 mai, între orele 09:00 – 15:00 pe străzile Sebeșului și Scorillo din Caransebeș, anunță Aquacaraș.

Sistarea are loc la solicitarea Erbașu Edil Construct SA, pentru realizarea probei de presiune la rețeaua nou executată.

„Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat, de către personalul Erbașu Edil Construct SA.

SC Aquacaraș SA face apel la constructor să se încadreze în intervalul orar solicitat, pentru ca disconfortul cetățenilor să fie diminuat.

Ne cerem scuze consumatorilor afectați, de disconfortul creat de această oprire”, transmit reprezentanții Aquacaraș.

La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zona menţionată. Dacă situaţia persist, cetățenii sunt rugați să contacteze Dispeceratul Central al S.C. Aquacaraș S.A la telefon 0255/215643 sau 0766341274 și Punctul de Lucru Caransebeș la telefon 0255 – 516321 sau 0722333735.

 

REPER 24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei