Cel de-al 16-lea volum intitulat „Gânduri către Dumnezeu“ a văzut lumina tiparului la editura TIM și va fi lansat la Bocșa, într-o manifestare culturală de excepție.
Astăzi, în ziua Sfântului Nicolae, Primăria și Consiliul Local Bocșa, în colaborare cu Biblioteca orășenească Tata Oancea și Biserica Sf Nicolae, organizează de la ora 17:00, evenimentul cultural artistic „Gânduri către Dumnezeu“.
Despre acest nou volum vor vorbi Mirel Patriciu Pascu, primarul orașului Bocșa, Gabriela Șerban, Gheorghe Jurma, pr. dr. Silviu Ferciug, pr. dr. Daniel Crecan, prof. Liana Ferciug și prof. Manu Lațcu.
În programul manifestării este cuprins și un concert de colinde, susținut de corul Centrului de Tineret „Sf Stelian“ din Bocșa Română. Întreaga acțiune va avea loc la Biserica „Sf Nicolae“ din Bocșa Română, iar intrarea este liberă.
Dan AGACHE