Asociația „Cuib de vise” organizează în 7 decembrie, de la ora 18:00, pentru al treilea an consecutiv spectacolul caritabil din preajma Crăciunului, un eveniment conceput să aducă o rază de lumină și bucurie copiilor nevoiași.
„Avem scrisori de la copiii din comunitățile defavorizate pe care le împărțim celor din sală și cumpărăm chiar noi cadouri, pentru că nu mereu acoperim nevoile cu ajutorul darurilor făcute de oameni.
Pe lângă toate acestea, cu banii adunați în urnă sau în conturile noastre, în cadrul evenimentului de Crăciun, am făcut daruri la centrele de bătrâni și copii”, a declarat pentru Reper24, președintele Asociației „Cuib de vise”, Adina Pasere.
Și anul acesta donațiile se pot face în urnele amplasate la intrarea și ieșirea din sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeș, intrarea la eveniment fiind liberă.
„Noi am trecut pe afiș o donație minimă de 30 de lei, dar nu este obligatorie, pentru că până la urmă o donație se face voluntar, dacă se dorește.
Artiștii care vor urca pe scenă au răspuns cu drag invitației noastre, pentru a face un act caritabil împreună. Și ei și-au dorit să fie alături de noi și nu au spus „nu” atunci când i-am contactat, ceea ce m-a bucurat foarte tare”, a mai spus Adina Pasere.
Acest eveniment organizat în preajma Crăciunului este cumva ziua Asociației „Cuib de vise”, înființată în decembrie 2021.
„Eu am făcut mereu acte de caritate și înainte, dar este destul de greu să vină oamenii spre tine, ca persoană fizică și de aceea ne-am gândit că printr-o asociație care este ca un proiect de familie, pentru că am fondat-o împreună cu fratele meu și cumnata mea, avem credibilitate.
Ne place să facem asta, o facem cu drag atât cât reușim, deoarece o asociație presupune mult timp alocat, bani, pentru că nu se fac bani din asociație, ci trebuie să bagi bani în asociație, dar prin asta putem face mai multe lucruri pentru comunitate”, a precizat Adina Pasere, fondatorul și președintele Asociației „Cuib de vise”.
Pe scenă vor urca artiștii de seamă ai Banatului: Georgiana Vița, Gabi Zaharia, Cornelia Ciocu, Florin Pistrilă, cărora li se vor alătura Cosmin Bîrlan, Corul Bisericii Creștine Baptiste Ghetsimani și Corul Psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeș.
Lorena POENARU