După vizita efectuată în Caraș-Severin, prim-ministrul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au susținut o conferință de presă și au răspuns întrebărilor ziariștilor fiind abordate subiecte diverse, de la cele de interes național (cum ar fi bugetul pe 2024) la cele de interes regional. Unul dintre subiectele mai sensibile abordate cu această ocazie se referă la faptul că în multe situații, în special în ceea ce privește marile proiecte de dezvoltare a transportului (atât rutier, cât și feroviar), municipiul Caransebeș pare să fie favorizat în detrimentul municipiului reședință de județ. Sorin Grindeanu a dat vina pe…geografie.
„Ține de geografie. Faptul că municipiul Caransebeș este la drum european, că este un important nod de cale ferată, așa se spunea în manualele din trecut, ține de geografie și de culoarele europene aprobate. Culoarul european din această zonă și aprobat de Comisia Europeană trece pe la Caransebeș. Este Timișoara-Caransebeș-Drobeta Turnu-Severin, o ramură se duce în jos spre Calafat și trece în Bulgaria. Ăsta este culoarul european, fie că vorbim de rutier, fie că vorbim de feroviar. Nu înseamnă că Reșița trebuie să fie izolată”, a spus ministrul Grindeanu.
El a reiterat faptul că de când a preluat conducerea Ministerului Transporturilor, nu a făcut distincție între culoarea politică a unui primar sau altul, pentru că proiectele de infrastructură „nu au culoare politică”. Discursul său a alunecat apoi într-o zonă apropiată de SF: trenurile cu hidrogen.
„Eu știu că Nelu Popa ține foarte mult la acel proiect cu trenurile cu hidrogen, știu că este un proiect important în primul rând pentru Reșița, pentru turismul de pe Semenic, Crivaia și așa mai departe, dar ritmul nu este unul care să fie mulțumitor. Proiectul mai are câțiva pași de făcut, ca trenurile să poată să meargă cu o viteză mai mare.
Aici am și colegii de la CFR și pot să vă spună acest lucru. Eu i-am rugat să-și dea tot concursul astfel încât să se poată prinde această finanțare.
E o problemă cu trenurile cu hidrogen, și iarăși, dacă vreți întrebați poate cel mai mare producător de trenuri din Europa, nu din Reșița, și o să vă spună același lucru: trenurile cu hidrogen sigur dau bine, le-am trecut în PNRR, dar tehnologia nu este standardizată chiar 100%, și asta înseamnă timp, din păcate. Haideți să facem în zona asta „pas cu pas”, cum ar spune un clasic în viață, și anume să vedem mai întâi despre cele 6 loturi CFR, care în primul rând leagă Carașul (chiar dacă prin Caransebeș) de culoarele europene. Eu zic că este foarte important acest prim pas, apoi celelalte vin de la sine”, a mai comentat Sorin Grindeanu, pe marginea proiectului pentru care și-au dat mâna Primăria Reșița, Primăria Timișoara, Consiliul Județean Caraș-Severin și Consiliul Județean Timiș. De menționat aici este faptul că primarul Ioan Popa anunța deja în urmă cu câteva luni bune, că în urma finalizării studiului de fezabilitate pentru acest proiect, s-a renunțat la ideea achiziționării de trenuri cu hidrogen, în favoarea trenurilor electrice cu acumulatori.
Parcă pentru a mai îndulci situația, deputatul PSD de Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a adus în discuție preluarea UCMR de către Hidroelectrica: „Vorbeam mai devreme cu domnul prim-ministru despre ce s-a făcut pentru Reșița, și nu mai departe de săptămâna trecută, Hidroelectrica a preluat UCMR, ceea ce înseamnă foarte mult pentru Reșița și UCMR, chiar dacă au ieșit alții și s-au lăudat cu acest lucru. Aduceți-vă aminte că prim-ministrul care a promis primul acest lucru a fost Ludovic Orban și de atunci s-au mai schimbat câțiva prim-miniștri. Iată că s-a întâmplat în mandatul lui Marcel Ciolacu. Deci și pentru Reșița s-a făcut ceva în această perioadă”, a spus Silviu Hurduzeu.
Ceva, ceva s-a făcut, dar mai așa… în pasul piticului.
Daniela TUDOR
”… trenurile cu hidrogen sigur dau bine, le-am trecut în PNRR, dar tehnologia nu este standardizată chiar 100%, și asta înseamnă timp …”
–
Da, dirijabilul Hindenburg a funcționat o vreme cu hidrogen însă nestandardizat tehnologic chiar 100% (precum Crevedia).
Chestiune de timp (nu de tâmp).
Dacă este să extindem spre îmbunătățirile funciare necesare, o luăm pe arătura din câmpuri și dealuri, sună cam tâmp, dar cursurile de studii superioare predate de Câmpeanu erau cu date meteo din anii 50 (1950). Ăsta plagiat!!!
Chestii cu Crevedia sunt doar „mici” experiențe „științifice banale” de rang inferior se pot întâmpla oricui, fără doftorat.
Da, însă ca să încerci să ții gaz sub peliculă de apă (Crevedia), în speranța că îl vei și stinge, trebuie ceva ”doftorat”. Sau ceva Arafat.
Astia aiureaza cu SF-URI care vor circula pe cai ferate medievale..mutati naibii transporturile.pe calea ferata,modernizati-o ,cumparati vagoane si locomotive fabricate in RO si atunci o sa aratati ca sunteti romani,nu cerseala non stop la UE pt bani care doar ne strang latu’ ….noua si va umple buzunerele…voua…ce v-as bate…
E tare Hurduzeu, da” numa ce a tăiat tăițelu macaroana transporturilor agabaritice specifice UCMR.
Bordurile de pe podul Govândari spre Timișorii (în acea curbă lungă strâmtă) au început să fie călcate „la greu” de TIRiști .
Green IT-iștii proiectanți sunt total pe lângă a ceea însemnă urbanism, de trafic rutier ar trebui să o lase baltă și să fugă cât mai pot.
Lui Grindeanu trebuie să îi dea de gândit cu luminița de la capătul tunelului reșițean. Sunt numai grandomanii gen tramvaiul metrou subteran cu intermodal la muncitoresc
Reșița în momentul de față a devenit un oraș închis și poluat. Iar semnul este acea mult adorată „minune” de femeie cu mască murală de la intrarea în oraș.