Grevă japoneză a sindicaliștilor de la Meridian

Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe semnătura premierului care a aprobat bugetul pe 2024, nici nu au plecat bine în vacanța de Crăciun parlamentarii după ce au votat masiv (cu cântec ce-i drept) aprobarea banilor ce pot fi cheltuiți anul viitor, că sindicatele ripostează.

„Membrii Sindicatului Național Meridian, salariați în cadrul Ministerului Finanțelor și instituțiilor subordonate acestuia, vor iniția, astăzi, o acțiune de protest sub forma unei greve japoneze, ce se va manifesta prin purtarea de către aceștia a unei banderole de culoare albă. La aceasta vor participa membrii organizației din cadrul aparatului central al Ministerului Finanțelor, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Trezoreriilor din București și ai Autorității Vamale Române”, au transmis sindicaliștii, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, salariații din cadrul acestor instituții sunt nemulțumiți din cauza faptului că Guvernul României are de gând să excepteze angajații Ministerului de Finanțe și instituțiilor subordonate de la majorarea salariului de bază cu 5 la sută de anul viitor.

„Conform Ordonanței de urgență nr. 115, adoptată acum o săptămână, personalului plătit din fonduri publice i se va mări cuantumul brut al salariilor de bază cu 5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023. Astăzi, însă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, domnul Mihai Constantin, a declarat că săptămâna viitoare va fi adoptat un nou act normativ prin care, anul viitor, de această majorare de 5 la sută nu va beneficia și personalul din sistemul fiscal pe motiv că au beneficiat deja în acest an de majorări salariale“, au precizat sindicaliștii.

Dan AGACHE

Știrile zilei