Ban la ban și păduche la păduche

Pe principiul „Toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim“, democrația postdecembristă a adus în societatea românească o serie de dezechilibre cauzate de prezența în cercul intereselor puterii, într-o anumită perioadă, a unei categorii sociale ori a alteia. Aceasta în lipsa unor legi clare, transparente, combinate cu lăcomia și prostia politicienilor au generat diferențe mari, existente și în ziua de azi, între diferitele clase sociale din România.

La întrebarea: „De ce există pensii speciale“ răspunsul e pe cât de simplu, pe atât de îngrijorător. Pentru că s-a putut. Da, la un moment dat, cei care au avut pâinea și cuțitul, cum se spune, și-au tăiat o felie groasă doar pentru ei. Pe principiul și ei pot, au venit alții la putere și au procedat la fel. Degeaba s-a încercat ulterior (sau doar s-au făcut că încearcă) repararea lucrurilor, era deja tardiv.

După magistrați și parlamentari, se dorește (și nu doar de azi de ieri) includerea în lista „specialilor“ și a aleșilor locali, ori a ambulanțierilor, a profesorilor, mamelor eroine, a tuturor celor care, la un moment dat, reprezintă un interes politic ori electoral. Partea proastă e că sursa de finanțare a acestor pensii speciale e tot bugetul asigurărilor sociale, adică din contribuțiile salariaților. Altfel spus, toți contribuie proporțional cu venitul actual, dar la împărțire unii iau cu polonicul, iar alții primesc cu lingurița.

Păi, dacă toată viața ai contribuit cu un procent, de ce să iei la pensie dublu sau triplu? De ce nu se păstrează, în egală măsură, principiul contributivității? Cu ce sunt mai speciali unii, de beneficiază de pensii speciale? Cu nimic, vă spun eu; atâta doar că la un moment dat, au avut posibilitatea să facă ei împărțeala. Cu ce sunt mai prejos inginerii constructori decât parlamentarii? Ori magistrații cu ce sunt superiori unui medic chirurg, de exemplu? Fiecare meserie are și bune și rele și avantaje și dezavantaje. De ce trebuie să fie unii mai cu moț decât alții; mai speciali?

Cu nimic; atâta doar că la un moment dat au putut să voteze (pardon, să-și voteze) sau să pună presiune pentru a li se vota o pensie specială. Păi dacă se poate…de ce nu? Puțini sunt aceia ce pot spune că sunt mulțumiți și le ajung banii din pensie (cu excepția specialilor). Toți ne dorim mai mult și mai mult, atâta doar că nu prea se mai poate.

S-a vorbit (și încă se vorbește) despre faptul că trebuie acordate pensii speciale aleșilor locali și asta pentru că au salarii de „mizerie“. Păi dacă sunt de mizerie lefurile lor, de ce e bătălia așa de mare pe aceste posturi? Cine îi obligă să aleagă o astfel de demnitate (care până la urmă ar trebui să fie o onoare, nu o corvoadă) și să nu se îndrepte spre o alta? Iar dacă salariile sunt mici, de ce nu se îngrijesc guvernanții să le crească, nu să le ofere bonusuri nemeritate la ieșirea la pensie?

Sunt întrebări la care nimeni nu vrea să răspundă, din simplul motiv că nu au ce. Iar dezechilibrele produse până acum în bugetul asigurărilor sociale, dar și cele pe cale de apariție în viitorul foarte apropiat (că doar intrăm în an electoral, nu?) vor conduce inevitabil la falimentul acestuia. Și nimeni nu vede acest lucru sau, pur și simplu, se fac că nu văd (deh, interesul poartă fesul, cum se zice).

Sursă foto: Playtech

Dan AGACHE