Primarul Reșiței, Ioan Popa, a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru dezvoltarea domeniului schiabil Semenic, un proiect considerat drept cea mai amplă investiție turistică din județul Caraș-Severin de după Revoluție. Demersul marchează un pas esențial în transformarea zonei montane într-un pol major de atracție pentru iubitorii sporturilor de iarnă.
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a salutat oficial acest moment, subliniind că realizarea proiectului a necesitat eforturi susținute, depuse din toate zonele politice. „Chiar dacă nu avem încă toată finanțarea, fiind necesar fie un credit, fie un partener – precum Consiliul Județean Timiș – sunt convins că proiectul se va realiza”, a declarat Hurduzeu.

Acesta a reamintit două dintre acțiunile esențiale care au creat baza pentru demararea lucrărilor:
• În ședința CJ din 28 iulie, s-a aprobat garantarea unui credit de 60 de milioane de lei pentru societatea Schilift, o măsură menită să susțină viabilitatea proiectului major de dezvoltare a domeniului schiabil Semenic.
• Tot în această vară, a fost asfaltat DJ 582E Prislop – Semenic, îmbunătățire care permite acum accesul auto în condiții foarte bune, eliminând dificultățile de altădată.
Hurduzeu a subliniat și rolul decisiv al Ministerului Economiei în finanțarea proiectului, instituție condusă la acel moment de Radu Oprea. Ministerul a aprobat 137 de milioane de lei finanțare nerambursabilă pentru infrastructura turistică din Caraș-Severin, o injecție financiară majoră pentru avansul investiției.
Președintele CJ și-a exprimat dorința ca și actualul Guvern să acorde același tip de sprijin județului, pentru ca proiectul să fie finalizat în cele mai bune condiții.
Odată cu începerea lucrărilor, speranțele comunității și ale autorităților se îndreaptă către transformarea Semenicului într-o destinație montană de top, capabilă să atragă turiști din întreaga țară.
Lorena POENARU


















