Hurduzeu, intrat oficial în cursa pentru revenirea în funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin!

Este oficial! Deputatul Silviu Hurduzeu, președintele Organizației PSD Caraș-Severin, însoțit de o numeroasă echipă social-democrată și-a depus candidatura pentru revenirea în funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, deținută de același politician între anii 2016 și 2020.

Hurduzeu a vorbit după ieșirea din sala Biroului Electoral Județean, improprie desfășurării unui proces electoral care concentrează rezultate și documentație din întregul județ, unde predomină o căldură infernală, că își dorește o campanie fără discordie, în care să aducă în prim plan proiectele pentru dezvoltarea Caraș-Severinului.

Beneficiind de o susținere totală în persoana ministrului transportului și a fostului său coleg de școală ministrul Sorin Grindeanu dar și a președintelui PSD și premier al României, Marcel Ciolacu, Silviu Hurduzeu pare favorit în lupta pentru mandatul de conducător al Consiliului Județean Caraș-Severin 2024 – 2028, fără a-l subestima câtuși de puțin pe actualul președinte în exercițiu al administrației județene, Romeo Dunca.

Despre importanța pe care a acordat-o depunerii candidaturii și speranțele pe care și le pune în viitorul Caraș-Severinului, Silviu Hurduzeu a ținut să transmită cu această ocazie:
„În Duminica binecuvântată a Floriilor, cu multă speranţă şi determinare, însoţit de echipa inimoasă şi puternică a Partidului Social Democrat, am depus semnăturile şi documentele necesare pentru candidatura mea în vederea ocupării funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş – Severin.

Dragii mei cărăşeni,

Dumnezeu ne-a binecuvântat să ne naştem şi să trăim în Banatul Montan. Depinde însă şi de noi ca acest colţ de ţară – cel mai frumos din România – să prospere.

Privesc înainte cu mult optimism că, împreună, putem schimba în bine soarta judeţului nostru. Eu cred în Caraş – Severin şi vă îndemn pe toţi să ne unim forţele pentru viitorul nostru, al copiilor noştri şi al copiilor lor. Dând dovadă de iubire pentru aproapele nostru, alegând oamenii potriviţi pentru locul potrivit, putem realiza orice obiectiv.

Eu am încredere că vremea discordiei şi a scandalului continuu se va încheia pe 9 iunie şi că, după acest moment, vom putea construi pe baze sănătoase.

Prin acest demers al meu, înţeleg importanţa unei campanii curate şi bazate pe un mesaj pozitiv. Pentru mine, nu contează doar să câştig această competiţie electorală, ci şi cum reuşesc acest lucru. Asta pentru că vreau să obţin voturi bazate pe încredere şi speranţă, ingrediente necesare pentru orice schimbare fundamentală în bine. Vremea războaielor şi a divizării noastre trebuie să se încheie.

Cu această ocazie, PSD a depus şi lista de consilieri judeţeni care vor face parte din echipa mea. Mizăm deopotrivă pe continuitate şi experienţă, dar şi pe reprezentarea cât mai diversă a localităţilor din Caraş în principalul for decizional al judeţului. Sunt oameni serioşi şi cu ştiinţă de carte, oameni care cunosc administraţie şi nu trebuie să se califice la locul de muncă.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!“

Sergiu TABAN

1 COMENTARIU

  1. Eu îl votez pe Hurduzeu dacă el poate arăta o singură realizare din vechiul lui mandat în fruntea CJ.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei