De săptămâna viitoare, cărăşenii vor putea beneficia de analize CT performante în cadrul secţiei de radiologie a Spitalului Judeţean din Reșița. Până acum, aceştia erau direcţionaţi la staţionarul 2.
Este vorba de un tomograf nou, ce a fost cumpărat din fonduri europene într-un program transfrontalier cu Serbia. „A fost o asociere a Spitalului Județean cu un spital din Vrsac iar valoarea totală a fost fe 5,5 milioane de lei (aproximativ 1,1 milioane de euro).
Aparatul achiziționat realizează de la examene de rutină la proceduri cantitative și funcționale avansate“, explică președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.
Este un nou pas înainte în direcţia bună după ce, recent, a fost pus în funcţiune şi un nou aparat de endoscopie iar pentru sistemul sanitar din Banatul de Munte este un nou pas înainte.
„La fel ca şi în cazul drumurilor din judeţ, suntem încă departe de ceea ce ne dorim, dar am început măcar să ne deplasăm în direcţia bună, nu mai stăm pe loc.
Reamintesc faptul că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a decis prelungirea programului de lucru în ambulatoriile de specialitate până măcar la ora 20.00, ceea ce se va traduce inclusiv în prelungirea activităţii în secţiile care desfăşoară activităţi de investigaţii şi imagistică“, a fost o altă veste bună care a completat tabloul imaginii oferite sănătății din Caraș-Severin de către Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean.
Sergiu TABAN

















