O șansă la viață pentru Adriana: Târg caritabil la Ruga din Băuțar

În inima comunității din Băuțar, acolo unde tradiția și solidaritatea merg mână în mână, se pregătește un eveniment cu totul special. În cadrul sărbătorii locale „Ruga de la Băuțar”, tineri voluntari și oameni cu suflet mare se vor aduna în 20 iulie, de la ora 17:00, pentru a organiza un târg caritabil dedicat Adrianei Perescu, o fetiță curajoasă care duce cea mai grea luptă: cea pentru viață.

Diagnosticul crud de cancer a schimbat radical copilăria Adrianei, iar șansa ei la salvare depinde de o sumă uriașă – 1 milion de euro. Povestea ei nu a rămas fără ecou în sufletul comunității, iar tânăra Klarissa Jura din Oțelu Roșu, împreună cu o echipă de voluntari, s-a mobilizat pentru a aduce o rază de speranță în viața micuței.

Vă așteptăm cu limonadă, mici, înghețată, brioșe, popcorn, pictură pe față pentru cei mici, vouchere de la firme locale și obiecte interesante aduse de voluntari. Cei interesați vor pune cât consideră în cutia de donații a Adrianei. Orice gest contează!”, a transmis Klarissa Jura pentru Reper 24.

La târg va fi prezent și bunicul Adrianei, care va mulțumi personal tuturor celor care îi sunt alături nepoatei sale în această perioadă grea.

Primăria comunei Băuțar a fost printre primii susținători ai inițiativei. „Cu ocazia Rugii de la Băuțar, încurajăm întreaga comunitate să se alăture acestei cauze. Adriana are nevoie de noi toți. Orice mic gest, orice donație poate însemna o șansă în plus pentru ea”, a declarat primarul Romeo Răduță.

Cei care doresc pot aduce la târg obiecte de orice fel pe care să le doneze, urmând ca toate sumele obținute să ajungă în contul Adrianei.

Într-o lume grăbită, astfel de momente arată că sufletul unei comunități stă în puterea de a fi aproape de cei aflați în nevoie. Adriana are nevoie de noi toți — iar împreună putem transforma disperarea în speranță.

Mai multe detalii regăsiți aici:

Lorena POENARU

Știrile zilei