Sute de persoane, printre care zeci de copii care au pornit la drum cu trenul din Mangalia au ajuns cu greu la destinație, după mai bine de 24 de ore. Pe relația feroviară Mangalia – Timișoara Nord, garnitura a rămas blocată la Fetești și în zona Valea Albă.
O imagine tristă a ceea ce CFR a putut oferi într-o zi toridă de vară a lui 2021: copiii în pragul leșinului, părinți deznădăjduiți, apeluri disperate la 112, un adevărat „tren al groazei” care a avut nevoie de pauze de ore întregi și schimburi de locomotive. Fiecare s-a descurcat cum a putut sau așa cum spun Paraziții, „din viață scapă cine poate“.
Mamă a doi copiii alături de care a urcat din Gara Constanța, Cristina Tistu ne-a povestit calvarul pe care l-a trăit după ce a reușit să ajungă cu greu la Caransebeș:
O altă femeie a povestit că „inițial cei de la CFR le-au spus în tren că deviază acest traseu de pe București și prima stația în care vor opri este Videle, pentru că vorbisem prin cunoștințe să le ducă copiilor mâncare și apă în gară în București. Au oprit în București, deci n-au mai deviat traseul, iar acolo le-au dat un corn cu ciocolată și o sticlă de apă. Au plecat mai departe, au ajuns undeva la 15 km de Drobeta Turnu-Severin, în localitatea Valea Albă, unde au rămas fără frâne și sunt blocați de două ore din nou. A plecat din Drobeta Turnu-Severin o locomotivă către ei, care în momentul în care au făcut probele s-a defectat. Este inuman. Nu mai au nimic de mâncare.”
Copiii aflați în „trenul groazei“ ar fi primit în tot acest interval de 24 de ore câte un corn și o sticlă de apă.
„Trenul IR 1991 Mangalia – Timișoara Nord a fost oprit în stația Valea Albă din cauza defectării locomotivei. Trenul a fost pus în mișcare, cu o nouă locomotivă, în jurul orei 19:05. Facem mențiunea că în stația Roșiori călătorii au primit apa și croissant, în stația Valea Alba pe perioada staționării au primit apa, iar în stația Turnul Severin vor primi apa si croissant. Siguranța și securitatea călătorilor nu a fost afectată”, a transmis sec CFR.
Directorul CFR, Ovidiu Vizante, a declarat, joi dimineața, că directorii CFR au încercat să găsească miercuri noaptea o soluție pentru trenul blocat în câmp și a reacționat iritat când a fost întrebat de ce nu s-a găsit o soluție pentru cei 30 de copii care au stat opt ore în tren.
Sergiu TABAN
„25 de ore de chin pe ruta Mangalia – Caransebeș!”
–
Nah’ … 28,8 Km/h viteza medie (dar sigură) pe cei 711 Km că … se mai rupe linia de contact de la furtună sau mai cedează ceva la frâne pe Valea Albă / Balota.
Asta până la promisul tegeveu Reşiţa – Timişoara (Dunca), de unde se va lua havionul.
Sau câta helicopter spre harmeniş.