24.3 C
Reșița
sâmbătă, 01 noiembrie 25

Înaintea alegerilor legislative din UE, extrema dreaptă e în ascensiune

Umbra extremei drepte planează peste cele mai mari alegeri transnaționale din lume, unde 400 de milioane de alegători vor fi invitați să-i aleagă (în perioada 6-9 iunie) pe cei 720 de europarlamentari ai Parlamentului European.

Odată cu ascensiunea populismului de extremă dreaptă, aflat la putere în prezent în Țările de Jos (Geert Wilders), Italia (Giorgia Meloni), Slovacia (Robert Fico), Finlanda (Petteri Orpo) și Ungaria (Viktor Orbán), aceste alegeri se vor concentra probabil pe apărarea valorilor tradiționale și pe politicile împotriva imigrației.

În Franța, lista Adunării Naționale, condusă de Jordan Bardella, se regăsește în fruntea sondajelor. La vecinii germani, spanioli și austrieci, Alternativa pentru Germania (AfD), Vox și Partidul Libertății din Austria (FPÖ) câștigă tot mai mult teren. Chiar și în Polonia, partidul Lege și Justiție (PiS) păstrează o greutate considerabilă în campanie, în ciuda înfrângerii sale la alegerile legislative.

Această expansiune îngrijorătoare a extremei drepte amenință, fără îndoială, marile echilibre ale Parlamentului, într-o Europă încă zguduită de războiul dintre Rusia și Ucraina, unde cei Douăzeci și șapte sunt chemați să decidă aderarea Ucrainei.

Ne așteaptă un an greu și periculos. E greu de estimat (în pofida sondajelor care vor începe să curgă în perioada următoare) care va fi soarta Europei și a lumii și asta pentru că 2024 va fi un an super-electoral. Potrivit unui calcul făcut de Libération, aproape trei miliarde de cetățeni din 77 de țări vor fi chemați la vot în 2024 în cadrul alegerilor naționale.

În aproximativ 30 dintre scrutinuri, cetățenii își vor desemna președintele în cadrul unor consultări cu o geografie democratică variabilă, de la Taiwan, pe 13 ianuarie până la Rusia, la mijlocul lunii martie și  Statele Unite, la începutul lunii noiembrie, punctul culminant al acestui an record.

De asemenea, în România vom avea 4 rânduri de alegeri, cu punctul culminant al alegerilor prezidențiale.

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

  1. ”Umbra extremei drepte planează …”

    Planează și prin ”milițiile” de pe șoselele patriei:
    ”Control de rutină!” ≠ ”Halt, gestapo, papiere!” ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei