Inaugurare de cișmea și rețea de apă potabilă fără fast, la Bocșa, în zona Podului Mare!

Racordarea mai multor străzi din Bocșa la noul sistem integrat de apă și canal al societății Aquacaraș constituie un moment de cotitură pentru o seamă de cetățeni care locuiesc în orașul Bocșa.

Este vorba de bocșenii care domiciliază în cartierul Măgura, pe străzile Reșiței, Lugojului, George Coșbuc, Chiciura, Mihai Eminescu, zona unde, până în prezent, nu a funcționat  nicio rețea de apă potabilă.

Și pentru că gradele celsius de afară ne duc cu gândul la o hidratare constantă pe care ar trebui să o avem în această perioadă, primarul Mirel Patriciu Pascu s-a gândit ca la intersecția străzii Lugojului cu DN 58B să pună la discreția cetățenilor o cișmea.

Momentul inaugural la care a luat parte primarul orașului Bocșa, Mirel Pascu, a fost surprins de Reper24, iar despre noua rețea de apă curentă potabilă, edilul a declarat:

 

Vă reamintim că după Zilele Orașului desfășurate săptămâna trecută, administrația orașului Boșca va continua seria evenimentelor cu public numeros și la finele acestei săptămâni, urmând ca de mâine să înceapă Festivalul Motors Rock în zona stadionului Foresta, cel care va culmina cu un concert Phoenix, sâmbătă 30 iulie 2022, în aceeași locație.

Sergiu TABAN

6 COMENTARII

  1. ✍️🇹🇷🇷🇴ALLAH🙏 Sa toot vezi.. Racordare fără fast..??! Cum așa..??! Pai dacă ai adus fițuicarii (să zicem dar mai încet.. ZIARIȘTII), clar …..Ști tu ca primar, ei ……și toot județul. Asta nu e FAST e RECLAMĂ mai MASCATĂ .. ✍️Apoi dacă tot te fac,, comentacii”pe Facebook, albie de porci, e bună și bălaceala..Tov primar, nu consuma apa singur.. În baia saracilor, așteaptă să vină și piticul administrativ Silviu Hurduzeu precum și bănățeanul de la Patulele de Mehedinți (tov g-ral SIE Ion Mocioalcă) ALTFEL se simte folosită și apa.. Merge mai ȚANȚOȘ în Bârzava.. 😡😡😪

  2. M-Am bucurat mult sa văd știri de pe la voi cu emisiunea REPER 24..Am zis bine
    SĂNĂTATE multa gazetarilor stiristilor formați la „Radio Resita” „Dragostea mea ” ,Bravi Sergiu BRAVO !

  3. Felicitări D-le Primar pentru ce faceți , așa cum ați mai spus și Dvs în campania electorala fapte nu vorbe cum a cum opt ani Domnul Isus Hristos să vă Binecuvânteze cu putere de munca și înțelepciune de a conduce orașul .

    • Felicitări D-le Primar pentru ce faceți , așa cum ați mai spus și Dvs în campania electorala fapte nu vorbe, cum au făcut alți în opt ani. Domnul Isus Hristos să vă Binecuvânteze cu putere de munca și înțelepciune de a conduce orașul .

  4. Felicitări D-le Agache pentru emisiunea dată de dvs la Reper 24 vă urmăresc cu plăcere

  5. Felicitări D-le Primar pentru ce faceți , așa cum ați mai spus și Dvs în campania electorala fapte nu vorbe, cum au făcut alți în opt ani. Domnul Isus Hristos să vă Binecuvânteze cu putere de munca și înțelepciune de a conduce orașul .

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei