O intervenție rapidă a pompierilor a salvat Complexul Sportiv „Francisc Vaștag” și clădirile învecinate de un incendiu violent care a izbucnit aseară la o magazie din incinta fostului patinoar din Reșița.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 22:40, iar flăcările amenințau să se extindă rapid. La fața locului au fost mobilizate de urgență trei autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o ambulanță SMURD.
Datorită eforturilor susținute ale echipajelor, incendiul a fost localizat și lichidat înainte de a se propaga la întreaga zonă. Potrivit primelor estimări, un scurtcircuit electric ar fi cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor.
„În urma evenimentului, au ars acoperișul și bunurile din interiorul magaziei, acoperișul vestiarelor patinoarului și au fost afectate parțial un garaj și câteva bunuri din interiorul acestuia”, transmite Iulia Rusan, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin
În ultimele 24 de ore, pompierii au mai intervenit și pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată în localitățile Moldova Nouă și Măureni. În urma acestora, au ars aproximativ 3 hectare de teren.
Karina TINCUL


















