În prima etapă a Play-off-ului rossonerii au trecut, la limită, 1 – 0, de Crișul Chișineu-Criș
Sâmbătă, 1 aprilie, fotbaliștii reșițeni au reîntâlnit, pe propriul teren, arădenii de la Crișul Chișineu-Criș. Înainte de acest meci cele două echipe erau despărțite de paisprezece puncte, deci pentru oaspeți obținerea unui rezultat favorabil era ultima șansă de a se apropia de locurile pentru barajul de promovare.
Pe un teren greu, cu o ploaie care a creat probleme ambelor echipe, era clar că cea care se adaptează mai bine condițiilor de joc va avea câștig de cauză. Spre deosebire de jocul de acum o săptămână, arădenii au ieșit mai mult la joc, dar rossonerii au fost mai prezenți în jumătatea adversă, reușind să-și creeze și oportunități de a marca, inclusiv cu o lovitură liberă indirectă de la marginea careului de șase metri, dar de fiecare dată portarul arădean Adelin ILIESCU a fost la post, la fel ca și în jocul precedent.
Cu o mare risipă de efort, gazdele au mărit presiunea asupra adversarului dar nu au reușit să înscrie până la finalul primei reprize.
Antrenorul principal al rossonerilor a început partea a doua a jocului cu aceeași fomulă și așa cum ne-au obișnuit deja, după numai cinci minute de joc, în minutul 50, au trecut în avantaj: Cornel ARDEI a recuperat o minge în jumătatea nostră, a degajat, mingea a ajuns la Aboubacar GAKOU care a trimis către Vlad CHERA, acesta a speculat ieșirea la ofsaid a fundașilor oaspeți și a ajuns singur cu portarul arădean care i-a ieșit în întâmpinare la marginea careului de 16 m, dar atacantul nostru a ales cea mai bună execuție, având în vedere terenul greu, și a trimis o boltă de la 22 m, mingea poposind în poartă!
Un gol meritat pentru efortul depus de către jucătorii noștri.
Meciul a avut aceeași desfășurare, cu rossonerii în prim-plan, dar acțiunile acestora nu au avut efect și pe tabela de marcaj.
În minutul 68, se produc primele modificări în formația reșițeană, locul lui Aboubacar GAKOU și Marian DRĂGHICEANU fiind luat de către Alexandru DANE, respectiv Remus TRANCĂ.
Antrenorul rossoner, Călin CHEREGI, face o nouă modificare, în minutul 75, trimițându-l în teren pe Gabriel GOMBOȘ în locul lui Alexandru NEGRU, care s-a resimțit după un contact cu un jucător advers.
În minutul 81, este introdus în formația noastră și Nicușor FOTA, care l-a înlocuit pe Ionuț POPESCU, ușor accidentat.
La fel ca și în partida precedntă, rossonerii își puteau dubla avantajul spre finalul jocului, dar după o acțiune colectivă purtată pe partea stângă, din minutul 84, mingea trimisă la colțul lung de către Gabriel GOMBOȘ a întâlnit bara din stânga portarului Adelin ILIESCU.
Astfel, echipa reșițeană își menține avantajul de trei puncte față de Lipova, iar față de Ghiroda și Giarmata Vii l-a mărit la nouă puncte.
Reșițenii au abordat jocul în următoarea formulă: Cristian ZIMMERMANN – Ștefan BĂRBOIANU, Cornel ARDEI, Alin DUDEA, Sergiu RIMOVECZ – Alfred MENSAH, Ionuț POPESCU (min. 81, Nicușor FOTA) – Vlad CHERA, Marian DRĂGHICEANU (min. 68, Remus TRANCĂ), Alexandru NEGRU (min. 75, Gabriel GOMBOȘ) – Aboubacar GAKOU (min. 68, Alexandru DANE).
Pe bancă au luat loc şi: Cătălin CĂPĂȚÂNĂ, Bogdan SZIJJ, Mario IVAȘCU, Sebastian VELCOTĂ, Robert PETRE.
La finalul meciului antrenorul principal al rossonerilor, Călin CHEREGI, a declarat: „O dublă cu Crişul și din nou o victorie binemeritată, muncită, pe un teren foarte greu, care, din păcate, ne-a pus foarte multe probleme din cauza condițiilor meteo. Tot ceea ce am pregătit în săptămâna de dinaintea meciului a trebui să readaptăm condițiilor date. Una peste alta, cred că această victorie este foarte importantă și ne dă un moral bun pentru ceea ce urmează, adică meciul de săptămâna viitoare cu Lipova. Vom juca cu o echipă care a făcut niște transferuri foarte interesante în această vacanță de iarnă. Mă refer în primul rând la Popovici care, prin prezența lui, din ceea ce am văzut, a schimbat și sistemul lor de joc. Dar avem la dispoziţie o săptămână în care vom putea analiza și pregăti foarte bine meciul. Mă bucură faptul că am reușit să dau minute și juniorilor. S-a creat, așa, o psihoză la nivel de Reșița că nu acord minute juniorilor, dar iată că am reușit să-i dau din nou şansa și lui Gomboş, care a intrat foarte bine. Meciul trecut a intrat și a dat pasa de gol, iar la acesta a intrat și a dat o bară. Una peste alta, mă bucur că mă pot folosi de acești juniori și în curând vor debuta și alți copii care merită să joace. Felicit echipa de juniori a clubului pentru rezultate și pentru performanța deosebită pe care a făcut-o în Cupa României și să nu uităm faptul că acești juniori au fost cu noi în cantonament. 11 dintre ei au intrat în proiectul pe care noi l-am pregătit şi iată că se văd rezultatele muncii lor. Felicitări tuturor!”.
În a doua etapă a Play-off-ului rossonerii vor întâlni pe propriul teren Șoimii Lipova, meciurile fiind programat sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 17,00. A doua partidă va aduce față în față CS Crișul Chișineu-Criș și CSC Ghiroda și Giarmata Vii, fiind programată să se desfășoare vineri, 7 aprilie, de la ora 17,00.
Miruna MIHANCEA