Podul de la Bârsești, o cale de acces de pe străzile laterale din comună către DJ 608, peste pârâul Teregovița, va fi reabilitat cu întârziere. Primarul comunei Teregova, Maria Damian a declarat, pentru Reper24, că firma care câștigase licitația a renunțat la contract din cauza scumpirilor.
„Este un proiect de interes pentru locuitorii comunei, însă, din cauza scumpirilor produse la materialele de construcție și combustibili, firma care câștigase licitația a renunțat la contractul de reabilitare a acestui pod. Prin urmare, s-au reactualizat indicatorii tehnico-economici, iar Compania Națională de Investiții, prin care se derulează acest proiect, îl va scoate din nou la licitație“, a precizat edilul Maria Damian.
Pe de altă parte, reabilitarea căminului cultural de la Rusca Teregova a fost finalizată încă din iarnă, recepția finală urmănd să aibă loc în perioada următoare. Au fost executate lucrări de reabilitare termică, au fost schimbate instalațiie și tâmplăria, au fost refăcute grupurile sanitare, sistemul de încălzire și acoperișul.
Primarul Maria Damian a mai anunțat că, la nivel central, a fost semnat și un proiect în valoare de aproximativ 100 de mii de euro, care prevede cadastrarea generală a comunei Teregova.
„A fost verificat de către cei de la OCPI, iar noi am pus la dispoziția firmei câștigătoare toate documentele necesare elaborării acestui plan general de cadastrare. La finalul proiectului vom avea o evidență clară a tuturor terenurilor și imobilelor, precum și a proprietarilor acestora“, a adăugat primarul comunei Teregova.
Cele trei proiecte edilitare, aflate în diferite faze de execuție, sunt finanțate cu bani europeni sau guvernamentali.
Dan AGACHE


















