13.8 C
Reșița
miercuri, 17 septembrie 25

INEDIT! Buncăr deschis publicului! Reșița își pune în valoare trecutul industrial!

Un fost buncăr construit în incita uzinei constructoare de mașini (actuala UCMH) pentru a proteja aproximativ 1.600 de persoane, va fi deschis publicului larg, transformându-se într-un spațiu muzeal. Inițiativa, coordonată de Muzeul Cineastului Amator din Reșița, a stârnit un interes uriaș printre reșițeni, primele tururi ghidate fiind deja epuizate la scurt timp după anunț.

Buncărul, achiziționat de Primăria Reșița de la UCMR, este în condiții bune, dispune de încălzire și curent electric, putând fi reactivat pentru scopul său inițial în caz de nevoie. În interior, au fost aduse elemente de protecție civilă și obiecte specifice perioadei comuniste, pentru a recrea atmosfera acelor vremuri și a oferi vizitatorilor o experiență autentică.

„Este un activ care trebuie pus în valoare și trebuie să-l cunoască reșițenii și, evident, să-l cunoască cei care ar putea fi interesați: arhitecți, studenți la istorie, la urbanism, facultăți de construcții, zone industriale, metalurgie, siderurgie. Toate aceste zone ar putea fi interesate de istoria industrială și de patrimoniul industrial al Reșiței.

Acest buncăr pe mine m-a fascinat când am intrat în el prima dată. Sunt convins că și celor care nu au fost în el, o să li se pară interesant. E un amestec așa de teamă cu curiozitate.

Aici se pot face vizite și cu clase de școală. Gândiți-vă că avem undeva la 12.000 de elevi în Reșița. Dacă ar veni câte o clasă pe weekend sau două clase pe weekend, ar fi un parcurs foarte frumos. De ce nu și pentru alții din alte localități”, a afirmat primarul Ioan Popa.

Patrimoniul industrial, un motor pentru turism

Buncărul include un centru de comandă și este dotat cu bucătării, dușuri și zone de odihnă, fiind considerat mult mai complex decât alte adăposturi antiaeriene din zonă.

„Buncărul a fost construit pentru 1.600 de persoane, dar e important de știut că este un centru de comandă, nu doar un buncăr. Buncărul a fost gândit pe ture, adică oamenii care lucrau în caz că se întâmpla ceva, se puteau adăposti înăuntru. Mai este și un alt buncăr în apropiere care era doar pentru cetățeni, care are o capacitate de 3.000 de oameni, dar aici discutăm și de un centru de comandă de unde șeful de stat major controla activitatea”, a precizat Andrei Bălbărău, directorul Muzeului Cineastului Amator.

Deschiderea buncărului este doar primul pas dintr-un plan mai amplu al autorităților locale de a integra patrimoniul industrial al orașului într-un circuit turistic. Primăria a achiziționat deja Vila Veche și Vila Roșie, iar pe viitor se dorește preluarea Muzeului din cadrul fostului UCMR și a Halei Diesel, o construcție emblematică de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu potențial uriaș de reconversie.

„Patrimoniul a fost al UCMR-ului în insolvență. Din UCMR s-a desprins o bucată care s-a dus pentru UCMH și au rămas încă destul de multe asset-uri pe care încercăm să le achiziționăm și noi.

Primăria Reșița a achiziționat deja Vila Veche și Vila Roșie, odată cu acest buncăr. Avem cam cinci hectare de teren pe care le-am luat de la UCMR. Urmează să luăm muzeul care-i undeva în dreapta. Și, evident, suntem foarte tentați să luăm Hala Diesel, care e pe malul Bârzavei, o hală cu o structură de industria sfârșit de secol XIX, din cărămidă, metal, sticlă. Fiind pe malul Bârzavei, acolo s-ar putea face niște chestiuni foarte interesante și este la doi pași de centrul Reșiței și de funicular.

Cumpărând aceste hectare de teren, avem o parte și din drumuri și avem drept de servitute pe celelalte drumuri. În acest context, putem să aducem vizitatori, dar evident nu vrem să influențăm în mod negativ activitatea industrială care se întâmplă încă la ora asta în UCMH. Și atunci, de comun acord cu ei, am stabilit un program de vizite, ca să putem să conviețuim împreună.

Deci, pas cu pas, Școala Pittner, funicular, muzeu, vilele, să se înscrie într-un parcurs cât mai amplu, astfel încât un vizitator să poată să-și petreacă o zi în Reșița, vizitând astfel de bunuri sau de chestiuni de patrimoniu istoric al orașului”, a explicat primarul Ioan Popa.

Andrei Bălbărău a precizat că tururile ghidate vor avea loc în fiecare weekend. Primul astfel de tur va avea loc în această duminică, toate cele 40 de locuri disponibile ocupându-se în 12 ore. Persoanele interesate să vizite buncărul sunt invitate să se înscrie folosind formularul ce va fi postat periodic pe pagina de Facebook a Muzeului Cineastului Amator.

 

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei