3.1 C
Reșița
sâmbătă, 07 decembrie 24

„Inimă zdrobită“, primul volum de versuri semnate Adrian Borcean

În prezența unei numeroase audiențe, ieri, la Clubul Pensionarilor de pe strada George Enescu din Reșița a avut loc lansarea primului volum de versuri semnate Adrian Borcean, o colecție de poezii religioase, care „au menirea de a înviora sufletul“.

Nu am mai scris poezii înainte; de fapt nu am fost un foarte bun prieten cu scrisul. Moartea unui coleg m-a marcat și cred că acela a fost momentul în care am hotărât să scriu, să scriu versuri.

Am început în pandemie, le-am triat și astfel a luat naștere acest volum. Le-am ales pe cele creștine întâi, pentru că Dumnezeu merită întâietate în viața mea. Pentru că EL mi-a dăruit acest talent la aproape 50 de ani“, a precizat autorul, Adrian Borcean, la lansarea acestei cărți.

 

Am selectat pentru această știre două strofe din poezia intitulată EDEN:

E atâta bucurie-n lut, Viață, multe sentimente, Dar, totuși singur l-ai făcut, Fără alte atașamente.

……………………

Femeie, numele să-ți fie, Că os din osul meu ești tu, Pereche pentru mine pe vecie, Să te iubesc, să mă iubești și tu!

Prin lansarea acestui volum de versuri „Inimă Zdrobită“, Adrian Borcean se alătură unei pleiade de autori de versuri din ceea ce numim „Orașul cu poeți“.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei