„Interesele de grup de la nivel local”, divulgate de candidatul social democraților la Primăria Reșița!

Candidatul susținut de social democrați în lupta electorală pentru Primăria Reșița, Ionuț Popovici, a declarat că în această campanie, toți contracandidații pornesc în egală măsură, fără vreun avans. Cu toate acestea, despre actualul primar, liberalul Ioan Popa, ar putea spune că deține un oarecare avans, doar că acesta ar fi unul fals, venind cu argumente solide menite să susțină această afirmație.

Nu există ca cineva să plece cu un avantaj, am putea spune că actualul primar are un mic avans, însă este un avans fals, pentru că realitatea Reșiței nu este așa cum ar trebui să fie și mă refer la manipulare, la minciuna, pentru că reșițenii sunt mințiți cu nerușinare!”, susține social-democratul Ionuț Popovici.

Contracandidatul de stânga al lui Ioan Popa atrage atenția electoratului că va face mult „zgomot”, pe toată perioada campaniei, prin dezvăluiri care vor deranja și vor face valuri în jurul imaginii primarului în funcție.

O să vă placă următoarea perioadă, pentru că vom vorbi despre interesele de grup la nivel local, despre apropiații penelistului Ioan Popa, despre contractele date cu dedicație, despre apartamente vândute la preț de 50 de mii de lei, despre terenuri date activului de partid, despre concesiuni, despre multe hotărâri de CL care au fost întoarse de către Prefectura județului Caraș-Severin, despre legăturile, cel puțin dubioase ale actualului primar și ale apropiaților din preajma lui, cu firme care întâmplător sau nu și în privat și în public sunt aceleași.

Multe am de spus! Și cred că este un moment foarte bun ca să spunem lucrurilor pe nume. Nu am făcut-o până acum sau am făcut-o într-un mod puțin mai lejer pentru că, la un moment dat, mi s-a reproșat că eu sunt doar cu critica, dar eu spun doar adevărul. Dacă capătă formă de critică adevărul și deranjează, nu este nicio problemă, o fac în continuare!”, a mai susținut Ionuț Popovici.

Întrebat dacă poate da un prognostic despre numărul consilierilor social democrați care vor ajunge în Consiliul Local în viitoarea legislatură, Ionuț Popovici a garantat că PSD va avea majoritatea în Consiliul Local al municipiului Reșița.

(PE)

Comandat de Partidul Social Democrat | Cod MF: 21240002

Lorena POENARU

7 COMENTARII

  1. Mult zgomot degeaba, s-a referit la voi ca o sa va placa ca, deh, sunteți vocea PSD-ului ,știe toată lumea, sa ne convingă prin ce-a facut la viața lui ca merita sa fie primar, pesedistii vor sa para usa de biserica așa cum a fost Stepanescu,

  2. E pus sa tipe in gura mare , ca sa-si asigure funcția de Vice la județ și nicidecum primar, e greu aici

  3. „… am putea spune că actualul primar are un mic avans … mă refer la manipulare, la minciuna, pentru că reșițenii sunt mințiți cu nerușinare!”, susține social-democratul Ionuț Popovici.

    Da …
    (…youtube.com/watch?v=Cif7NUKMzbg

  4. Nu are el menirea , cinstea și dreptul sa spună cine a făcut și dacă a făcut ceva ilegal,numai justiția poate da sentințe de vinovație sau nu, pesedistii ar fi ultimii care sa spuna ca ei ar fi cei mai curați și cinstiti

  5. Pe când un CV cu realizările profesionale și cu studiile acestui personaj ?

  6. Adevărul adevărat e că sunteți parteneri de coaliție, zicala spune că cine se aseamănă se adună,pe de altă parte cel mai ușor e să-ți ataci contracandidații ,dar benefic ar fi să vedem de la fiecare programul pentru oraș și să votăm candidatul care considerăm că are programul cel mai viabil ,realist și benefic pentru oraș nu să dăm crezare acuzelor că un candidat lucrează cu nu știu ce firme de casă sau alt candidat ar avea nu știu ce propriei după nu știu ce țepe.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei