La sfârșitul săptămânii trecute, în localitatea Cornereva a fost inaugurat un teren sintetic de sport, destinat copiilor și tinerilor din comună. Pe lângă oficialitățile locale și județene, a fost prezent la acest eveniment și fostul stelist Iosif Rotariu, primul căpitan străin din istoria echipei Galatasaray.
Înaintea unei partide amicale de fotbal pe noul teren, Iosif Rotariu a declarat pentru cititorii Reper 24: „Sunt născut în județul Caraș-Severin, în comuna Prigor, dar sunt pentru prima oară în comuna Cornereva. Nu am crezut niciodată că într-o astfel de comună, aflată oarecum la distanță de șoseaua principală, un primar, o comunitate, să facă un astfel de teren pentru tineri și pentru copii.


Este o mare satisfacție pentru mine să iau parte la un astfel de eveniment și voi veni de fiecare dată când va fi nevoie. Sper ca data viitoare să găsesc și un copil talentat care să ajungă chiar mai mare decât mine. Și eu am plecat de jos, dintr-un sat sărac din Caraș-Severin. Poate nici copiii de aici nu au posibilitatea să fie văzuți sau remarcați de cineva și m-aș bucura dacă un astfel de talent există, să-l văd, să-l duc mai departe și într-o bună zi să joace și el la nivelul la care am jucat eu“, a spus Iosif Rotariu.
Întrebat de reporterul Reper 24 ce se întâmplă cu sportul românesc în general, cunoscutul fotbalist a declarat: „Cuvinte nu sunt prea multe de spus. Dacă s-ar face astfel de terenuri de sport în fiecare sat din fiecare comună, din fiecare județ al României, probabil și copiii ar avea posibilitate să facă mai mult sport și cred că acest lucru ar fi o prioritate pentru revigorarea sportului național.
Atâta timp cât nu se fac astfel de terenuri, cât nu se investește în infrastructură, nici performanțe nu vom avea într-o perioadă scurtă de timp“, a mai afirmat Iosif Rotariu.
Pentru meritele sale în promovarea sportului românesc, Iosif Rotariu a primit din partea Consiliului Local al comunei Cornereva o „Distincție de excelență“ ce i-a fost înmânată de primarul comunei Cornereva, Nicolae Novăcescu.
Dan AGACHE