Dacă în municipiul Timișoara tot mai multe școli se închid din cauza lipsei căldurii în sălile de clasă, iar elevii dau gerul din școală pe cel din online, în țară crește numărul elevilor infectați și a claselor ce se închid din cauza noului virus.
La sfârșitul săptămânii trecute, la nivel național erau 108 unități de învățământ cu personalitate juridică și 3.576 de clase/grupe ce funcționează în sistem online, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Educației.
La momentul raportării, situația epidemiologică se prezenta astfel: 26.974 de elevi/preșcolari (0,93% din numărul total) sunt pozitivi Covid-19, iar 7.307 persoane angajate în sistemul de învăț (2,7 din total) erau, de asemenea, infectate.
În Caraș Severin, 211 copii sau preșcolari sunt în izolare și, de asemenea, 64 de cadre didactice. Dacă numărul claselor cu activitatea suspendată din cauza infectărilor este de 37, nici o unitate de învățământ din județ nu este închisă.
Noua regulă prevede că la o rată de ocupare a paturilor din unitățile sanitare care tratează această infecție ajunge la 75%, abia atunci se închid școlile și se trece în sistem online. La sfârșitul săptămânii trecute, gradul de ocupare în cele 3 unități medicale din Caraș-Severin, spitalele din Reșița, Caransebeș și Oravița era de doar 21%
Dan AGACHE
#RomâniaEducată
Mulțumim tuturor votanților care l-au instalat la Cotroceni pe Marele Alb, zis și Mutankamon !