Investiție de peste 1 milion de euro: Sală de sport modernă pentru elevii din comuna Băuțar

Elevii Școlii Gimnaziale din comuna Băuțar vor beneficia în viitor de o sală de sport modernă și complet echipată. Proiectul, în valoare de peste 1 milion de euro, este finanțat prin Programul Regional Vest și promite să pună capăt orelor de educație fizică desfășurate în condiții improprii.

În prezent, cei aproximativ 80 de elevi ai școlii se confruntă cu mari dificultăți în timpul sezonului rece, fiind adesea nevoiți să desfășoare orele de mișcare pe holurile instituției. Această situație va deveni însă istorie datorită noii investiții coordonate de ADR Vest, având ca beneficiar Primăria Băuțar.

„Noua sală de sport va fi un spațiu primitor și sigur, unde cei aproximativ 80 de elevi vor putea face mișcare în condiții foarte bune. Va avea vestiare, echipamente moderne, tribune și toate dotările necesare unei săli la standarde europene. Mai mult, aici se vor putea organiza și competiții sportive locale sau județene – un motiv în plus de mândrie pentru comunitate.

Sala va fi eficientă energetic, prietenoasă cu mediul și accesibilă pentru toți elevii, inclusiv pentru cei cu dizabilități.

În plus, prin proiect, vor fi organizate și alte activități educaționale: ateliere, competiții, excursii – care îi vor ajuta pe copii să învețe, să se descopere și să crească armonios”, precizează reprezentanții ADR Vest.

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei