Modernizarea drumului care leagă Moldova Nouă de zona turistică a Cheilor Nerei este una dintre prioritățile administrației județene pentru anul în curs. Deși condițiile meteo și avizele tehnice au impus un ritm precaut în prima fază, constructorul promite o mobilizare puternică odată cu încălzirea vremii.
Consiliul Județean Caraș-Severin accelerează implementarea proiectelor de infrastructură majore, cu un accent deosebit pe DJ 571, un traseu strategic de 46 de kilometri care promite să schimbe fața turismului și a mobilității pe traseul Intersecție DN 57 – Moldova Nouă – Cărbunari – Sasca Montană – Ciuchici (intersecție DN 57).

Ioan Crina, vicepreședintele Consiliului Județean, a subliniat că anul acesta va fi unul decisiv pentru investițiile în construcții: „Avem proiecte în derulare, iar DJ 571 va porni puternic în acest an. Este o valoare mare, similară cu cea a proiectului recent finalizat pe DJ 608. Aceste obiective necesită un efort financiar considerabil din partea noastră, dar suntem determinați să le ducem la capăt”, a declarat Ioan Crina.
Execuția lucrărilor, încredințată asocierii conduse de SC EMV-Util SRL-SC ERC Vest SRL, depinde în acest moment de vreme. Pe de altă parte, Cristian Moisa, reprezentantul constructorului, a explicat că, deși s-au făcut deja primii pași prin curățarea carosabilului și lărgirea drumului în zona Ciuchici – Sasca, intervenția structurală a fost condiționată și de primirea avizelor necesare:
„Când vremea ne va permite efectiv execuția lucrărilor, o să intervenim și pe acel drum județean. Momentan, după cum bine știți, în zona respectivă sunt căderi de zăpadă. Nu putem lucra. Standardele în vigoare nu ne permit execuția lucrărilor. Considerăm că e cam la aceeași dificultate, poate un pic mai ușor ca DJ 608, nefiind atâtea localități și nefiind atâtea inconveniente din punctul ăsta de vedere. Din ce știm, acolo nu mai sunt lucrări edilitare de realizat.
Până în momentul de față doar am curățat un pic partea carosabilă. N-am intervenit din mai multe considerente. Încă avem niște mici probleme, să spunem, cu proiectul. ISC a aprobat programul de control doar luna asta și atunci nu puteam interveni efectiv în execuția lucrărilor până nu primeam acordul de la ISC că proiectul este ok și avem acceptul lor. Noi doar am intervenit prin lărgirea drumului un pic, de la Ciuchici către Sasca. Am decopertat un pic vegetalul, dar fără să facem lucrări în structura drumului.
Vom începe efectiv lucrările când vremea ne va permite, în cel mai scurt timp”.
Proiectul, finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027, vizează modernizarea a aproximativ 46 de kilometri de drum, de la intersecția cu DN 57, prin localitățile Moldova Nouă, Cărbunari, Sasca Montană, până la Ciuchici. Valoarea totală a investiției se ridică la peste 247,8 milioane de lei, din care peste 208,6 milioane de lei reprezintă contribuția nerambursabilă a Uniunii Europene.
Lucrările includ reabilitarea completă a carosabilului, modernizarea podurilor și podețelor, amenajarea acceselor la proprietăți și instalarea de măsuri de siguranță rutieră. De asemenea, vor fi realizate lucrări de apărare și consolidare a structurii drumului, precum și reparații la sistemul de colectare și evacuare a apelor pluviale.
Karina TINCUL

















Unul care nu știe diferența dintre a decapa și a decoperta vine și axplică la prostime cum stă treaba cu drumurile din județ.
Asta e culmea așa-zisului profesionalism.
Foarte tare… Dar spre Valea Almăjului, Șopotul Nou, nimic, nimic??? Nu uitați că acolo începe traseul din Cheile Mereu, spre Cantonul Damian și Cascadele din zona Ochiului Bei. Așa ar fi normal, să faceți aceste legături și spre V. Almăjului, Herculane și Caransebeș, altfel rămâne o zonă izolată.
Dj 573D Vrăniuț -Iertof cel puțin 2 km nu se poate face, de ce? Care nu sa făcut de aproximativ 79 de ani care a fost petruit de Bunicul meu Iucu Pavel, și de atunci sau făcut tot felul de promisiuni de asfaltare și nu se mai poate circula pe el, pentru că furați banii!