10.7 C
Reșița
sâmbătă, 21 septembrie 24

Ioan Popa: „Să nu își facă griji, vom găsi soluții pentru cofinanțarea proiectului!”

Mesajul primarului Reșiței este pentru consilierul județean Ioan Crina, care și-a exprimat, în cea mai recentă ședință a Consiliului Județean Caraș-Severin, o serie de îndoieli cu privire la proiectul de dezvoltare a zonei turistice Semenic. Mai mult decât atât, Ioan Popa este de părere că declarațiile social-democratului au o tentă electorală și îi transmite acestuia să „o lase mai moale și să se oprească din campanie”.

După cum se știe, în ultima ședință a forului județean, Ioan Crina s-a opus categoric propunerii președintelui Romeo Dunca de achiziționare a unor servicii de consultanță în vederea întocmirii unui caiet de sarcini pentru contractarea unei finanțări rambursabile interne/externe în valoare de aproximativ 11 milioane de euro pentru proiectul de dezvoltare a zonei turistice Semenic. Mai mult decât atât, social-democratul și-a exprimat îndoielile cu privire la capacitatea Primăriei Reșița de a duce la îndeplinire un proiect de o asemenea anvergură, afirmând că ar trebui modificat acordul de parteneriat conform căruia lider de proiect este administrația locală reșițeană.

Citește si:  Dunca propune, Crina zice pas!

„Sper ca consilierul județean Ioan Crina să o lase mai moale cu aprecierile astea, care mi se par că au o tentă electorală. Cred că la un moment dat trebuie să ne oprim din campanie. Trecem dintr-o campanie în alta, dar mai trebuie să facem și pauze, să respirăm.

Proiectul Semenic este un proiect de 42 de milioane de euro, am trecut cu el prin Comisia tehnico-economică a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, urmează să semnăm contractul de finanțare pe 70% din sumă, adică vreo 30 de milioane de euro. Rămâne o sumă descoperită de circa 12 milioane euro, care poate fi accesată printr-un credit. Poate să fie accesată de Primăria Reșița, de un consorțiu, pentru că suntem trei parteneri acolo, Primăria Reșița, Consiliu Județean Caraș-Severin și Primăria Văliug.

Operarea acestui domeniu turistic, atunci când el va fi gata, va fi făcută cu siguranță de Schilift SRL, o firmă în care, îi amintesc domnului Crina, avem acțiuni mai mult sau mai puțin egale cele trei entități, Primăria Reșița, Consiliul Județean și Primăria Văliug. Cu alte cuvinte, oricare dintre cei trei parteneri poate lua un credit, sau îl putem lua sindicalizat”, a afirmat Ioan Popa.

Primarul reșițean a dat asigurări că se vor găsi soluții pentru finanțarea procentului de 30% pentru care nu se primesc bani de la Ministerul Dezvoltării, lăsând să se înțeleagă că nu este exclusă nici o colaborare cu Consiliul Județean Timiș.

Îi mai dau o veste dlui Crina, m-am întâlnit cu deputatul Alfred Simonis, viitorul președinte al Consiliului Județean Timiș, care și-a manifestat dorința de a reintra în această companie Schilift SRL pentru că, nu-i așa, o bună parte dintre cei care vor exploata Zona Turistică Semenic provin din Timișoara și din județele Timiș și Arad. Simonis chiar spunea că nu înțelege cum de au fost atât de naivi încât să iasă din companie, tocmai când zona se dezvoltă. Deci, să nu-și facă griji Crina, că vom găsi soluții pentru cofinanțarea proiectului”, a mai adăugat Ioan Popa.

Citește si:  Vești bune pentru domeniul turistic Semenic!

Karina TINCUL

5 COMENTARII

  1. Poate găsește domnul Popa cofinanțare și pentru municipiul Reșița nu doar pentru Semenic sau a uitat că este primar în Reșița nu pe Semenic. Aleile din microcartiere și parcările sunt că după război.

  2. E bine. Însă, ar trebui să ne spună și noi, oamenilor obișnuiți niște indicatori financiari ai proiectului. Dacă se merita, având în vedere că banii reșițenilor sunt aici.

  3. Popa, ai demonstrat că nu ești în stare să gestionezi lucrări publice. Te-ai angajat într-o serie de lucrări care nu sunt terminate la timp. E vorba nu de una, nu de doua sau trei! E vorba de zeci de lucrări începute și neterminate in termenele stabilite, plus că sunt prost executate. Ai de terminat tramvaiul până la sfârșitul lunii septembrie, ceea ce doar una dintre astea dureroase. Nici acum nu e govandarul 100% gata! Lasă naibii lăcomia asta a cheltuirii banului public aiurea, parca ai fi o pițipoancă care a scăpat la Mall cu cardul lu sugardady asupra ei. Lucrări care au cuvântul „județean” in componenta (gen spital județean, drum județean etc) nu au ce sa te preocupe. La fel și lucrări care sunt în afara UAT Reșița. Ai demonstrat ce capabilități ai, dar chiar și așa ai reușit să mai pacalesti destui adormiți pentru inca un mandat. Măcar cu ultima fărâmă de bun simt fa treabă în ograda ta, că tu ești cu ochii peste gard, da la tine în bătătură totul e vraiște.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei