Noua legătură rutieră ce va lega Govândariul de centru, prin Mociur, nu doar că va deschide o altă perspectivă de circulație între cele două zone ale orașului, dar va duce și la demararea lucrărilor la mallul ce va fi ridicat în zonă de cei de la Nhood, dă asigurări primarul Ioan Popa. Investiția francezilor pe fosta platformă industrială din Mociur, anunțată deja de acum câțiva ani, încă nu a fost demarată, în ciuda declarațiilor făcute de conducerea companiei cu privire la un posibil termen de începere a lucrărilor. Dar, conform edilului reșițean, odată cu realizarea noii legături rutiere, nu va mai sta nimic în calea demarării proiectului celor de la Nhood.
„Și eu dacă eram în locul lor așteptam. Ei au o investiție preconizată de vreo 45 de milioane de euro pentru prima fază. Nu poți să te arunci să bagi niște sume de bani într-o zonă în care Primăria nu și-a făcut infrastructura publică, pentru că este vorba de o infrastructură publică, nu are legătură neapărat cu investiția lor. Pentru că ei, în zona lor, au drumuri interioare care sunt tot publice, pe care le vor face pe banii lor. Era un minim necesar ca noi să facem niște căi de acces către zona lor, să putem să eliberăm zona respectivă.
Reșița era enumerată ca fiind singura reședință de județ din România care nu are un centru comercial de tip mall, dar îi avem aici pe francezi. Francezii sunt ardelenii Europei, merg mai încet, își planifică mai mult, dar să sperăm că, asemenea ardelenilor, în final fac un lucru bun. Deși sunt conduși de un oltean din Craiova, par a fi ardelenii Europei. Vom merge împreună înainte în direcția asta”, a precizat, în stilu-i caracteristic, primarul Ioan Popa.
Pe de altă parte, edilul reșițean a ținut să le mulțumească reșițenilor pentru răbdarea de care au dat și dau dovadă cu privirea la disconfortul creat de șantierul deschis în oraș în cadrul proiectului tramvai.
„Este un disconfort pentru cetățeni, știm lucrul acesta, reșițenii au fost fantastici, mult peste așteptările mele și le mulțumesc pentru acest lucru, dar într-o foarte scurtă perioadă de timp eliberăm Govândariul. Am mai spus-o și cu alte dăți, ca să faci omletă trebuie să spargi ouăle.
Iar prin noua legătură rutieră, deschidem și o altă perspectivă de circulație în orașul nou și orașul vechi, astfel încât să decongestionăm zona Triaj, lucru care se va întâmpla, o să vedeți, de la sine. Spun asta pentru a mai spulbera puțin din discuțiile care există în oraș legate de circulația pe una sau două benzi pe sens, după realizarea tramvaiului. Evident că în momentul în care se va realiza mallul, cu siguranță polarizarea se va muta pe malul drept al Bârzavei, viitorul va confirma ceea ce spun eu acum”, a adăugat primarul Reșiței.
Karina TINCUL


















„Viitorul va confirma ceea ce spun eu acum”!din cugetarile Mamei Omida…
Viitor de la 2 benzi pe sens la una?
Olteanul sancționat zilele trecute c-a circulat cu mașina pe trotuarul de pe Revoluția din Decembrie a dovedit cu prisosință inutilitatea acestui trotuar și posibilitatea asigurării celor 2 benzi!
”Deși sunt conduși de un oltean din Craiova, par a fi ardelenii Europei. ”
–
Eh … dacă ar fi conduși /administrați (tot) de un oltean din Banat sau poate Maramureș …
Respect, domnule primar!
Pe oameni nu poți să-i mulțumești niciodată, Gică -contra există peste tot dar lucrurile odată demarate se vor finaliza într-un final; Reșița va deveni până la urmă ce așteaptă locuitorii să fie.
Pe oameni nu poți să-i mulțumești niciodată, Gică -contra există peste tot dar lucrurile odată demarate se vor finaliza mai devreme sau mai târziu; Reșița va deveni până la urmă ce așteaptă locuitorii să fie.
Orașul moare și voi vă agittati cu tramvai și mall.Tot mai mulți pleca din municipiu.Cand vaporul se scufundă șobolanii prășesc nava
Nu am respect pentru primar, nu merită, urmărește propriile interese și aruncă cu venin împrejur cu limba despicată de șarpe The devil man!👹👹👹
Bravo Popa!
Se putea moderniza orașul fără tramvai. Resita nu este un oraș pt. tramvai. Se putea evita astfel debandada și mizeria ce s-a creat in oraș.