Ion Mocioalcă, prezent la vot cu dorința de schimbare, atât pentru Caraș-Severin, cât și la Caransebeș!

Fostul lider emblematic al social-democraților cărășeni, actual vicepreședinte al Curții de Conturi din România, Ion Mocioalcă s-a deplasat astăzi împreună cu soția la secția de votare de la școala gimnazială numărul 7 din Caransebeș.

Mocioalcă a discutat cu reprezentanții presei prezenți și a vorbit despre intenția de vot pe care și-a exprimat-o la urne, prin cele 5 buletine pe care le-a ștampilat cu această ocazie a Alegerilor Europarlamentare și Locale ce se desfășoară astăzi.

Fostul deputat și senator a amintit, în treacăt, și despre fostele bătălii electorale la care a participat de-a lungul a peste două decenii dar și despre dorința vădită de schimbare a conducerii Consiliului Județean Caraș-Severin, dar și de modificarea actualei structuri de codnucere a administrației municipale din Caransebeș.

Prin prezența mea la urne mi-am făcut datoria civică de cetățean al municipiului Caransebeș și al județului Caraș-Severin și mai rămâne să numărăm deseară pentru a vedea rezultatele muncii“, a ținut să mai transmită la ieșirea din cabina de vot Ion Mocioalcă, figură marcantă a politicii cărășene, care, de această dată, în premieră, nu se mai regăsește pe nicio listă de partid.

Sergiu TABAN

1 COMENTARIU

  1. Papusarul șef a ieșit printre supuși! Vai de județul asta bătut de soartă! Glorie hoților…

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei