În județul Caraș-Severin au fost semnalate până la această ora 15 incidente în legătură cu procesul electoral. 12 dintre acestea, însă, nu s-au confirmat. Au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, dintre care una cu amendă, și au fost întocmite 2 dosare penale, informează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.
Reprezentantul IPJ a prezentat și două exemple concrete: un bărbat care oferea bani alegărilor în apropierea unei secții din Berzovia, iar un altul care a fost prins fotografiind buletinele de vot după exercitarea dreptului la vot.
„La o secție de vot din comuna Berzovia, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, aflat într-o mașină oprită în apropiere de o secție de vot, oferă bani alegătorilor. Polițiștii au găsit asupra bărbatului aproximativ 3.000 de lei precum şi mai multe liste cu persoane de pe raza localității respective. A fost condus la sediu și au fost întocmite acte procedurale pentru săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor.
Într-un alt caz, polițiști de la Poliția Orașului Bocșa s-au sesizat din oficiu despre faptul că un bărbat și fotografiat buletinele de vot după exercitarea dreptului la vot, având în telefonul mobil două fotografii cu buletinele de vot. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 600 de lei”, precizează Alina Boeru.
Polițiștii sunt prezenți astăzi și în trafic. În cadrul acțiunilor desfășurate până la această oră, au fost verificate peste 150 de persoane cu aproape 100 de vehicule, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale și constatate 2 infracțiuni, una privind conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor sau a altor substanțe și una privind conducerea unui autovehicul de către o persoană care avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
Karina TINCUL


















Polițiștii au găsit asupra bărbatului aproximativ 3.000 de lei precum şi mai multe liste cu persoane de pe raza localității respective.
–
Statul paralel are și el liste cu persoane de pe raza … ?