Dacă visezi la o carieră în slujba țării, bazată pe disciplină, onoare și dedicare, acum este momentul să faci primul pas! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin anunță demararea recrutărilor pentru candidații care doresc să participe la concursurile de admitere organizate în instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale (MApN), care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Admiterea va avea loc în sesiunea iunie – august 2025, iar tinerii interesați au ocazia să îmbrățișeze o carieră în structurile MAI, în domenii esențiale pentru siguranța cetățenilor.
Important de menționat: repartizarea candidaților pe locurile alocate beneficiarilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne se realizează ulterior susținerii examenelor de admitere, în ordinea mediilor obținute și a opțiunilor exprimate de fiecare candidat.
Cei interesați pot afla toate detaliile privind condițiile de înscriere, documentele necesare, precum și probele de concurs accesând site-ul oficial al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” Caraș-Severin, la următorul link:
https://isucs.igsu.ro/…/anunt-isucs-admitere-instututii
foto:MApN
Lorena POENARU