Edilul comunei Berzasca a accesat o finanțare prin Anghel Saligny prin care a dorit să modernizeze străzile din satul aparținător Liubcova. Din păcate, constructorul, după ce a primit toate avizele și ordinul de începere a lucrărilor a renunțat, lăsând locuitorii cu „ochii în soare“.
Primarul Petru Furdui a reluat licitația de la zero, conform procedurii, și în urma licitației a fost stabilit un constructor, s-au semnat contractele de finanțare, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor și s-au suspendat lucrările pe perioada sezonului rece.
„Termenul de finalizare pentru reabilitarea podurilor din Liubcova și pentru asfaltarea comunei, este de 24 de luni și sunt convins că se poate realiza mai repede“, a afirmat, pentru Reper24, edilul Petru Furdui.


Despre un alt proiect finanțat prin Anghel Saligny, ce prevede construirea unui centru multifuncțional pentru copiii de până la 18 ani, edilul a mai adăugat: „S-au încărcat toate documentele necesare, s-a obținut și avizul de mediu care a durat cel mai mult, urmează să fim chemați pentru semnarea contractului de finanțare pentru proiectul – Centru multifuncțional Berzasca – ce va fi amplasat în zona bazei sportive din Berzasca“.
O altă investiție este în așteptarea avizelor și prevede construirea unui parc fotovoltaic în comună, a mai spus primarul Petru Furdui.
Dan AGACHE