Conform legilor în vigoare, statul acordă subvenții pentru încălzirea locuințelor, pentru sezonul rece, respectiv 1 noiembrie 2023 – 31 martie 2024, persoanelor singure sau familiilor cu venituri mici.
La sediul administrației locale din Turnu Ruieni se primesc aceste cereri de luni până joi, în intervalul orar 08:30 – 14:30, iar vinerea acestea se prelucrează și se centralizează. Plata se face pentru luna în curs, pentru cererile depuse până în data de 20, iar pentru cele depuse ulterior, plata va fi făcută pentru luna următoare.
„Beneficiază de aceste ajutoare de încălzire persoanele singure al căror venit nu depășește valoarea de 2.053 de lei, și familiile al căror venit pe membru de familie este mai mic de 1.386 de lei“, a precizat primarul comunei Turnu Ruieni, Cosmin Belci.
De asemenea, familiile și persoanele singure care se încadrează în plafoanele stabilite de lege vor putea beneficia lunar și de suplimentul pentru energie pentru perioada noiembrie 2023 – octombrie 2024.
Formularele se pot ridica de la compartimentul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Turnu Ruieni.
Dan AGACHE