13.7 C
Reșița
joi, 21 octombrie 21

La Zorlențu Mare prind contur promisiunile din campania electorală

Primarul comunei Zorlențu Mare, Marius Ișfan și-a luat în serios atribuțiile administrative încă de la preluarea mandatului, dorind să demonstreze că ceea ce a promis în campania electorală nu au fost doar vorbe goale, iar obiectivele propuse devin pas cu pas proiecte îndeplinite sau în curs de a fi realizate.

În acest context, edilul a atribuit la capitolul investiții sume de bani privind demararea studiului de fezabilitate pentru două lucrări foarte importante pentru comună, canalizarea și stația de epurare în Zorlențu Mare și satul Zorlencior, iar cea de-a doua investiție presupune 30 de km de drumuri agricole, iar investițiile nu se opresc aici.

Măsura privind aranjamentele de silvomediu

Tot la capitolul investiții, precizez că am depus pe Măsura 15.1, măsura de silvomediu pentru pădurea pe care o avem în proprietatea UAT-ului și care se și încadrează, din păcate nu foarte multă, noi avem aproximativ 190 de hectare care s-au încadrat pentru această măsură de silvomediu.

spot_img

Avem în plan acoperirea cu material pietros de tip zgură sau pietriș pe străzi din intravilanul comunei Zorlențu Mare, dar avem și un proiect, care sperăm să-l promovăm, pentru asfaltarea restului de străzi care nu sunt asfaltate în comuna Zorlențu Mare și satul Zorlencior”, a declarat edilul din Zorlențu Mare.

Primarul Marius Ișfan a venit și cu o veste bună pentru locuitorii comunei, aceea că până la sfârșitul anului vor avea iluminatul public în Zorlențu Mare și Zorlencior, modernizat prin schimbarea tuturor lămpilor existente cu lămpi noi cu LED.

Sperăm să ne bucurăm de o lucrare bună prin care să avem lumină mult mai bună și mai economică, să coborâm astfel cheltuielile cu factura de curent. Este vorba de o investiție în care avem și noi cota de cofinanțare de 10%, prin Ministerul Mediului”, a declarat primarul comunei Zorlențu Mare, Marius Ișfan.

 

Lorena POENARU

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

5 COMENTARII

  1. 300 km??????
    Canalizarea, iluminatul cu led si asfaltarea strazilor, sunt proiectele fostului primar!
    Rusinos sa te lauzi cu munca depusa de altii!!!!!!
    Sa prezinte proiectele facute de el impreuna cu sutele de flotanti!!!!!

  2. Mda….modernizează drumurile agricole pt apropiații lui care fura lemna ca-n codru din pădurile primăriei,ale bisericii,ale celor plecați în străinătate și a bătrânilor. Sunt smecheri,lucrează chiar cu harta pusa la dispoziție de către personalul statului,iar politia deși știe acest lucru nu face nimic și masacrul pădurilor continua de ani de zile iar hoții s-au îmbogățit….rușine papuc pt ideile de a le ușura munca,dar sunt consilierii tai doar,nu?

  3. Se modernizeaza drumurile agricole pentru ca sunt praf si drumul Glodului este important pentru multi cetateni,Canalizarea a fost depusa si de Viorel,Cornea si acum de Marius,deci s-a mers in mare parte pe vechiul proiect ,proiectul cu apa a fost inceput de Papuc si terminat de Cornea,fiecare a lasat cate ceva in urma lui.

  4. Mi se pare absurd sa te lauzi cu munca fontului primar Cornea, acel om a facut ce nu a reușit toata familia Papuc in 20 de ani ,deci despre ce vorbim aici .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei