1.5 C
Reșița
duminică, 09 februarie 25

Lângă muntele Arjana, la tâmpla lui Dumnezeu!

Primăria și Consiliul Local al comunei Cornereva, prin Asociația Pro Datina, organizează duminică 26 iunie o manifestare de suflet, la Dobraia, ce va face munții Cernei să răsune de cântec, joc și voie bună.

Primarul comunei Cornereva Nicolae Novăcescu a precizat: „Duminică 26 iunie, după Sfânta Liturghie de la Biserica Dobraia, pornim la zi de sărbătoare cu hora satului. Acolo, lângă muntele Arjana, la tâmpla lui Dumnezeu, de unde a plecat cântecul Marianei Drăghicescu, ne întâlnim cu oamenii locului, cu prieteni, cu medici și asistente de la Spitalul Militar Timișoara, cu tineri interpreți din Banat, Oltenia, Ardeal, Moldova – concurenții finalişti ai celei de a XX-a ediții a Festivalului Național Concurs Mariana Drăghicescu“. 

Pe platoul de lângă bisericuță, Formația Pro Datina, condusă de Adrian Scorobete – directorul Ansamblului Profesionist Banatul, va acompania interpreții de muzică populară prezenți și invitați speciali: Bogdan Firu, Felicia Stoian, Maria Garaş și Ciprian Pop.

Dan AGACHE

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei