Un proiect legislativ esențial pentru protecția minorilor în mediul online a primit avize favorabile din partea Comisiilor juridică, de cultură și IT din Senat. Inițiativa, cunoscută sub denumirea de „Legea Majoratului Online”, vizează crearea unui cadru legal menit să protejeze copiii și adolescenții de riscurile digitale precum violența, pornografia, discursul instigator la ură, înșelăciunile, traficul de minori sau manipularea online.
Deputatul Ion Marcel Vela, coinițiator al proiectului, a subliniat importanța acestei măsuri:
„În calitate de deputat am fost coinițiator și am susținut alături de colegii liberali din Camera Deputaților și Senat o nouă măsură legislativă ce propune instaurarea Legii Majoratului Online. Prin această inițiativă vom asigura un cadru legal care să protejeze minorii în fața riscurilor din online, dar care să le respecte și drepturile fundamentale”.
Noua lege nu interzice copiilor accesul la internet, ci introduce un mecanism de protecție prin acord parental, astfel încât părinții sau tutorii să decidă, împreună cu cei mici, ce conținut poate fi accesat.
Astfel, responsabilitatea și dreptul de a alege revin familiei, în cunoștință de cauză, pentru a preveni expunerea copiilor la pericole precum pornografia, violența sau manipularea digitală.
Printre avantajele acestei inițiative legislative se numără:
– Protejarea sănătății fizice și psihice a minorilor;
– Respectarea legislației privind prelucrarea datelor personale;
– Promovarea unui mediu online sigur, adaptat vârstei;
– Sprijinirea unei dezvoltări armonioase a copiilor, bazată pe valori morale și sociale sănătoase.
„Această măsură legislativă asigură dreptul fundamental al copilului la o dezvoltare armonioasă, după valori morale și sociale corecte, așa cum se întâmplă în Uniunea Europeană. Îmi doresc o lume mai bună și mai sigură pentru copiii noștri”, a precizat liderul liberalilor cărășeni, deputatul Ion Marcel Vela.
Lorena POENARU



















„Această măsură legislativă asigură dreptul fundamental al copilului la o dezvoltare armonioasă, după valori morale și sociale corecte …”, a precizat liderul liberalilor cărășeni, deputatul Ion Marcel Vela.
–
Câte amante a avut ăsta când era și însurat, iar acum ”gâvarește” despre valori morale și sociale corecte?