14 C
Reșița
sâmbătă, 22 martie 25

Loc nou de joacă în cartierul MFA din Bocșa

Primarul orașului Bocșa, Mirel Patriciu Pascu a semnat la sfârșitul săptămânii trecute, ordinul de începere a lucrărilor la un nou parc și un loc de joacă în cartierul MFA.

„Acesta va fi amplasat lângă sala de sport pe o suprafață de 3 mii de metri pătrați. Vor fi două zone distincte. Una pentru persoanele vârstnice, cu bănci, alei, zone de plimbare și de relaxare, unde vom planta și mai mulți copaci.

În partea dinspre școala și grădinița din zonă, vom construi un loc modern de joacă pentru copii. E zona cea mai aglomerată din Bocșa și vrem să le asigurăm celor mici un loc frumos de joacă, iar părinților și bunicilor care vor veni cu ei în parc, posibilitatea de a petrece câteva ore în natură, în condiții decente“, a precizat edilul.

Lucrarea este finanțată în întregime de la bugetul local, iar execuția este asigurată de o firmă desemnată câștigătoare la licitația organizată de Primărie. Lucrările sunt începute deja și se vor termina în cel mai scurt timp, dă asigurări Mirel Patriciu Pascu.

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei