Învățați pentru voi sau pentru bani?

Sunt binecunoscute rezultatele dezastruoase de la examenele de Evaluare Națională și de la Bacalaureat; nu doar cele din acest an, ci, constant, de-a lungul ultimilor ani. Acestea, coroborate cu rezultatele la fel de proaste ale dascălilor la Titularizare, arată gradul de pregătire al copiilor din învățământul românesc.

Pentru a-i stimula pe copii să învețe, Executivul pregătește o Hotărâre de Guvern prin care elevii care au obținut 10 la examenele din acest an să fie recompensați financiar; 5.000 de lei pentru media 10 la Bacalaureat și 2.200 pentru media maximă la Evaluarea Națională.

Nu știu dacă e bine sau nu; copiii ar trebui pregătiți să învețe pentru ei, pentru viitorul lor și nu pentru bani. Psihologii afirmă răspicat (și nu de acum) că stimularea cu bani nu ar trebui să facă parte din educația primită de copil în familie și cu atât mai puțin în școală.

Mă întreb, însă, dacă un elev cu 9,99 e mai slab pregătit; dacă această recompensare în bani a unei note îi va face pe cei ce se pregătesc pentru examenele de anul viitor să fie mai conștiincioși și să se pregătească mai mult; dacă aceste sume le vor asigura un viitor mai „luminos“ tinerilor studioși; dacă cei 5.000 de lei vor acoperi măcar o parte a cheltuielilor făcute de părinți pentru meditații în particular.

Și dacă tot se premiază aceste note de 10 la examenele elevilor, de ce Guvernul ori Ministerul Educației nu extind plaja și nu iau în calcul recompensarea profesorilor ce obțin aceeași notă maximă la examenele de titularizare.

Pe aceeași logică, elevii și dascălii care nu obțin note de promovare să fie obligați să achite o taxă de prostie din care să se finanțeze premierea celor de 10. Da, știu că învățământul e gratuit în România, dar și prostia e la fel, iar creșterea an de an a numărului de analfabeți funcțional ar trebui să dea de gândit factorilor diriguitori.

Partea proastă e că cei cu 10 (de elevi vorbesc) vor aglomera și mai mult universitățile mari din Europa (și nu numai), după care își vor croi viitorul în afara țării, în pofida primelor de 10 acordate de guvernanți. Ceilalți (picați cu brio) vor opta pentru facultăți românești mai obscure, acolo unde o diplomă se poate obține și fără să știi prea multă carte, iar un doctorat se cumpără (e drept, cu ceva mai mult decât cei 5.000 de lei). Iar un viitor în politica românească e accesibil, în primul rând…lor.

Dan AGACHE

 

4 COMENTARII

  1. Anul viitor vor fi alegeri… Se mai pospăiește câte ceva, se ascunde gunoiul sub preș…

    • Sigur, asta este manipulare a copiilor, să îi plătești pentru ce?E dezastru în mentalitatea așa zis neo progresistă, neomarxistă. Copiii se vor gândi toată viața că singurul scop, țel în viață sunt banii, doar banii și o gândire de capitalism sălbatic. Educație neo progresistă ce mai…O mare mârșăvie.

  2. ”Da, știu că învățământul e gratuit în România, dar și prostia e la fel …”

    Cine-i harnic și muncește … are tot ce vrea.
    Cine-i leneș și chiulește … are tot așa.
    Trăiască orânduirea …

  3. Corect e „Cine-i harnic și muncește e plătit pe salariul minim pe economie!” Cine-i șmecher și chiulește ajunge parlamentar!

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei