24.7 C
Reșița
vineri, 12 august 22

Ludovic Orban a lansat Forța Dreptei în Caraș-Severin!

Ludovic Orban, fostul premier al României și președinte PNL, inițiatorul noii mișcări politice Forța Dreptei, a venit în capitala Banatului Montan pentru a susține lansarea oragnizației județene a acestei formațiuni politice.

În Caraș-Severin, conducerea formațiunii Forța Dreptei a fost preluată de Hadrian Popescu, coordonator al Grupului de Inițiativă la nivelul județului Caraș-Severin. Acestuia i s-au alăturat și alți foști liberali cărășeni, precum Iulian Georgevici, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, secretarul general al organizației, fostul inspector general al ISJ Caraș-Severin prof. Boris Vatzulik – președinte interimar al organizației Forța Dreptei Reșița, precum și fostul viceprimar al Reșiței, Dorinel Hotnogu, noul vicepreședinte Forța Dreptei din Caraș-Severin, iar Traian Smultea este trezorierul organizației județene.

În prezența membrilor Forța Dreptei Caraș-Severin, dar și a celor de la nivel național, precum vicepreședintele Violeta Alexandru, a simpatizanților prezenți la evenimentul de lansare, Ludovic Orban a pus accentul pe necesitatea existenței în România a unei forțe politice de dreapta care să aibă la bază reprezentarea părții din societate ce așteaptă în principal de la stat să facă legi corecte care să fie aplicate.

spot_img

Fără această forță politică foarte greu se mai poate dezvolta România. Alocarea resurselor publice, din păcate, după o analiză foarte serioasă, se face prin lucruri care nu generează plus valoare. La noi există o percepție că statul dă. Dar statul nu prea are ce să dea! Noi plătim taxe și impozite și obligația Guvernului și a autorităților locale este să folosească banii respectivi pentru ceea ce ne este nouă de folos tuturor!”, a declarat Ludovic Orban.

Fostul lider liberal a adus în discuție și atitudinea politicienilor și a funcționarilor publici față de mediul de afaceri, pe care o clasifică drept dezastruoasă; și vine cu argumente în acest sens.

În primul rând există afaceriști „de-ai noștri” și afaceriști care sunt „fii ploii”. Cei care sunt „de-ai noștri” primesc tot și au un regim fiscal preferențial. Pe toți ceilalți îi călcăm cu tancul, îi călcăm cu toate instituțiile de control de pe pământ. Dacă cineva vrea să facă o contrucție, trebuie să își tragă un glonte în picior ca să se pregătească sufletește de suferința provocată pentru a obține toate avizele și certificatele de urbanism și autorizația de construcție.

O societate dinamică, o societate dezvoltată, atunci când oamenii au inițiativă să nu li se dea la gioale, ci, din potrivă, ar trebui să găsească o mână de sprijin. Administrația trebuie să devină partener cu omul care vrea să facă ceva bun în societate, nu „să dea la gioale” oricărui om care vrea să construiască ceva.Te iei cu mâinile de cap ce se întâmplă în țara asta!

Există legea prevenirii: Legea prevenirii spune că o firmă sau un cetățean, dacă este prins de un organ de control că a săvârșit o contravenție nu trebuie amendat din prima, i se dă un avertisment și odată cu avertismentul i se dă un plan de remediere și numai dacă cetățeanul nu respectă planul de remediere, poate să vină organul de control să amendeze, doar că această lege nu se aplică. Vin călare pe tine din prima, să ia șapte piei de pe tine, pentru că probabil așa primesc indicații politice, sau așa au planul de amenzi, sau așa li se solicită”, a declarat președintele formațiunii politice Forța Dreptei.

Ludovic Orban și-a încheiat discursul la Reșița transmițându-le membrilor oganizației județene că au o obligație democratică și morală de a continua să reprezinte cetățenii care le-au oferit girul, iar:

Bulgărele odată pornit va crește și va crește nu în progresie aritmetică, ci în progresie geometrică. Țara asta nu s-a golit de oameni de ispravă, de oameni educați, de oameni harnici, de oameni care pot să facă bine ceea ce fac. Ei trebuie să ia în mâinile lor soarta României! Nu mai putem să lăsăm România pe mâna neisprăviților, pe mâna unora pentru care nu e clar dacă și-au dat întâi Bacalaureatul și după aceea și-au dat examenul de licență la universitate, sau întâi și-au luat examenul de licență la universitate și după aceea și-au luat Bacalaureatul!”, a declarat Ludovic Orban.

În Caraș-Severin, Forța Dreptei a luat ființă în 3 aprilie, anul acesta, printr-o decizie a Comitetului Național de Coordonare.

Lorena POENARU

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

1 COMENTARIU

  1. Orbane, a fost corect sa dai 40 milioane eur televiziunilor care oricum capuseaza banul public si statul?
    Nu te mai voteaza nici pe tine nimeni. Ai dezamagit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei