Reprezentanții Aquacaraș anunță că furnizarea apei potabile va fi întreruptă marți, 9 septembrie, în Lunca Pomostului, Moroasa II și Triaj, la solicitarea Primăriei Reșița.
Locuitorii din cele trei cartiere nu vor avea apă la robinete între orele 09:00-14:00, interval în care se va lucra la racordarea centrului multifuncțional.
„Aquacaraș SA face apel la Primăria Reșița să se încadreze în intervalul orar solicitat, pentru ca disconfortul cetățenilor să fie diminuat.
La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate.
Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați Dispeceratul Central al SC Aquacaraș SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274”, se arată în comunicatul Aquacaraș.
Karina TINCUL


















