Pentru orice primar, reabilitarea și modernizarea infrastructurii în unitatea administrativ teritorială pe care o conduce se află printre priorități, așa se face că și edilul comunei Ramna a reușit să implementeze proiecte care au adus tot mai multe beneficii comunității. Printre acestea se numără și asfaltarea pe o lungime de 1050 de metri a unui drum vicinal „de la Grind, după cum se numește, care iese din drumul județean dinspre Valeapai până la Bărbosu”, ne lămurește primarul Magdalena Ciurea.
Este un drum de 2 km, care scurtează cu 10 km distanța până la Bărbosu.
„Eu am considerat că este bine să fac acest drum, pe care în 2019 l-am pietruit, dar pentru că este și un lut argilos acolo, au mai trecut pe acolo și mașini mai grele și s-a deteriorat. Am făcut și un podeț pentru că acolo, după cum știe toată lumea, la tuburi, în vale, venea apa de pe dealuri și spăla tot, atunci a fost nevoie de un podeț pe care l-am făcut din semifabricate, care a ieșit și foarte bine”, a declarat primarul comunei Ramna, Magdalena Ciurea.
Printre alte obiective propuse se numără și realizarea amenajamentului silvic, precum și semnarea contractului pentru cadastru sistematic.
„Am alocat bani și pentru proiectul depus în luna mai a anului trecut pentru schema de ajutor pentru servicii de Silvomediu, pe Măsura 15.1, unde se primește subvenție de la APIA pentru pădurea comunală și am alocat bani pentru amenajamentul silvic.
Totodată, anul trecut am semnat contractul de cadastru sistematic cu o firmă din Timișoara pentru că am încercat ani la rând și nu am reușit deoarece la Ramna sunt foarte multe planuri cadastrale și prea puține firme doresc să facă pe bani puțini. Acum au mai crescut prețul, cred că au ajuns la categoria la care suntem noi, adică categoria a 3-a și am contractat 1300 de imobile. Este un lucru îmbucurător că mai rezolv din problemele oamenilor”, a precizat Magdalena Ciurea, primarul comunei Ramna.
Lorena POENARU
Bravo doamnă!Ar trebui să învețe și premariul Resiței să învețe bunul simt în dialogul cu oamenii care vin la el cu diverse probleme, nu să îi repeadă ca la usa cortului, mârlanul. Ciobanul tot cioban așa sunt toți îmbogățiții peste noapte niște mocofani cu apucături de maimuțe oligofrene. Toată stima pentru doamna primar și vă urez o activitate plină de reuște mai ales în munca cu oamenii, dând o palmă peste obraz celor care mai au de lucrat la sentimente in relatia de la om la om.