Managerul Singh Bhupinder și demonstrația binelui la Spitalul din Caransebeș!

Despre municipiul Caransebeș am scris și se vor mai scrie, analiza și enunța cu siguranță, o seamă de subiecte, dintre cele mai diverse și mai interesante pentru publicul nostru, unul avid de cunoaștere a urbei gugulane. Dacă lucrurile nu sunt clare și încep să capete un miros pestilențial în sfera salubrității și a managementului societății care se ocupă de acest subiect, ca urmare a angajărilor cu scandal într-o companie ce se apropie de faliment, mai mult decât de reviriment și tot gunoiul pe care unii încearcă să-l ascundă sub preș, lucrurile stau într-o cu totul altă lumină, atunci când vorbim despre sistemul sanitar de aici.

Dacă Felix Borcean poate fi chestionat pe probleme de actualitate, tot în aceeași măsură merită să scoatem pălăria în fața edilului atunci când vorbim de interesul manifestat pentru investițiile derulate la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș. Desigur, chiar dacă acestea nu au început de curând, spitalul gugulanilor, pe care l-am denumit în trecut „Spitalul Groazei“ avea nevoie de ample și profunde intervenții pentru a putea fi redat  cetățenilor care au nevoie de servicii de calitate, atât din punct de vedere medical, cât și al condițiilor de internare, consult, ambulatoriu, etc.

Și degeaba un primar și consiliul lui își asumă alocarea unor sume importante din bugetul municipal pentru a da o șansă sănătății comunității, dacă la cârma unității medicale nu ai un om gospodar, care să înțeleagă fenomenul numit spital cu metehne comuniste și mai cu seamă dornic să miște lucrurile spre modernizarea lui. Este vorba de  medicul de origine indiană, Singh Bhupinder, cel care, deși a preluat recent managementul acestui spital, a înțeles foarte repede menirea ce i-a fost încredințată de către primarul ales, Felix Borcean. Și anume, de a face din Spitalul Municipal, o unitate medicală funcțională, un spital unde pacienții să poată spune că au fost tratați civilizat.

Într-o scurtă vizită pe care am avut ocazia să o realizez prin Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, am pășit în câteva secții de specialitate, pe holurile, în liftul și în toaletele unității de la Caransebeș iar ceea ce am desprins din întregul periplu este că melanjul dintre managementul spitalului asigurat de Bhupinder și conducerea primăriei funcționează în parametri optimi.

Spitalul nu suferă doar o spoială de sezon, la suprafață, ci, la modul cel mai real, modernizarea spitalului reprezintă un proces de amploare, ale cărui efecte se pot deja vedea cu ochiul liber.

Singh Bhupinder, medicul chirurg despre care presa a scris în trecut că a produs adevărate miracole în sala de operație, a trecut de această dată la un alt nivel și încearcă să readucă la viață și chiar să facă să zâmbească acest spital, până mai ieri, muribund, căruia cei mai mulți îi cântau de-acum mai mulți ani prohodul. Dar iată că lucrurile se pot schimba în bine atunci când există voința tuturor actorilor implicați…

Se reabilitează secții de la etajele superioare, saloane, săli de operații, grupuri sanitare, coridoare de acces, scări multe alte anexe, secția chirurgie sau cea de pediatrie fiind repere pentru tot ceea ce va însemna modernizarea de la Spitalul Municipal din Caransebeș.

Ai mai văzut așa o desfășurare de forțe? Schimbăm tot, venim cu aparatură nouă, toate încăperile vor fi modernizate. Vom avea și o secție unicat în județ, cea de psihiatrie – pediatrică. Spitalul se va ridica în următorii ani la standarde greu de egalat de celelelate unități!  Uite ce bloc operator performant avem aici… – îmi spune cu o vădită satisfacție pe chip managerul SMUC, Singh Bhupinder, în timp ce dă mâna cu unul din constructorii care se ocupă de noua podea ce se montează pe holul de la Secția de Chirurgie.

În fond, vorba unui clasic, ce-i în mână nu-i minciună, iar până la obținerea finanțării  efective de 70 mil. euro pentru care strategul șef al municipiului de pe Timiș și Sebeș, Liviu Jigoria & Direcția de Strategii chiar a muncit pe brânci, și care va însemna ridicarea noului spital, merită cu adevărat să încurajăm reabilitarea „muribundului“ pentru că gugulanii din oraș dar și din proximitatea Caransebeșului au nevoie de acest spital, uneori la fel de mult ca de aer.

Sergiu TABAN

2 COMENTARII

  1. Oare citește și Popa articolul ăsta? Sau el învață chineză acuma, nu are timp de telenovele indiene…

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei