11.5 C
Reșița
sâmbătă, 08 noiembrie 25

Marga, un colț de rai atins parcă de mâna lui Dumnezeu

Comuna Marga; un colț de rai atins parcă de mâna lui Dumnezeu, cu oameni frumoși și harnici, talentați și primitori, cu peisaje de vis, ascunsă printre flori de măr și cântece corale.

În această zonă minuntă, ascunsă la umbra modestiei, două mâini harnice și talentate fac din nimic, artă. Pictură, pirogravură, goblen, pe pânză, pe sticlă, pe lemn pe orice. Mâinile sale harnice nu au astâmpăr.

Contabilă de profesie, face aceste lucruri de o viață, dar parcă mai mult acum, în ultimii ani: „De când o știu s-a ocupat cu așa ceva. Cum avea un pic de timp liber se apuca să deseneze, să picteze, să facă ceva frumos; și tot ce iese din mâna ei e minunat“, afirmă fiica doamnei Julieta Stroe.

Toate aceste mini-opere de artă nu sunt făcute pentru a fi vândute sau colecționate pentru o expoziție, nu. Toate sunt oferite cu drag prietenilor, vecinilor, celor ce-i trec pragul.

Familia a dorit să-i facă o surpriză făcând cunoscut talentul doamnei Stroe. Ne-am asociat și noi acestei surprize și vă invit să priviți, să admirați și să spuneți dacă aceste lucruri mărunte, dar minunate merită să fie văzute și de alții. E un cadou pe care vi-l oferim acum, în aceste zile de sărbătoare.

Dan AGACHE

 

4 COMENTARII

  1. Sincer să fiu , în contrast cu mâzgâlelile hidoase ale lui ,, Gonzo ” cela’ … de ,, a dat viață ” Universalului Vechi ( transformându-l în cavou ) , picturile / desenele talentatei artiste sânt exact precum le-ați compara pe ale mele cu cele ale unor pictori / artişti consacrați ( ex : Leonardo Davinci, Michelangelo , Rembrandt , van Gogh , Picasso ).Domnişorul şi domnişoara ,, omuleți de zăpadă rumeni în obrăjori ” mi-au intrat la suflet ” )):: … foarte , foarte expresivi şi drăgălaşi !

  2. Documentați-vă față de ceea ce am spus / scris folosind ,, motorul ” de căutare al publicației ( tastați cuvantul cheie Universalul Vechi ) , şi veți observa faptul că un anumit ,, artist ” din Timişoara a mâzgâlit nişte hidoşenii pe geamurile / vitrinele cladirii respective ( pictură pe sticlă ar putea cu greu a fi calificate astfel , având în vedere mai degrabă doar materialele folosite nu şi rezultatul ,,minții sau al mâinii” )…foarte apreciate în viziunea (sau coşmarul) unora.
    Prin analogie spus , dacă respectivul poate fi considerat artist ( doar echivalentul numelui său… respectiv ,, Gonzo ” din Muppets Show aflat într-o gravă criză de nervi sau traumă psihică severă îşi mai putea expune / exprima / exterioriza imaginația / gândirea prin asemenea hidoşenii ) , atunci în opinia mea creațiile tale sânt peste ale respectivului ( din multe puncte de vedere ) , cea ce te îndreptățeşte la a fi considerată artistă cel puțin în accepțiunea mea ( ai creat nişte opere de artă câtă vreme nu le-ai copiat , rămâne la latitudinea noastră , a publicului larg în a te aprecia sau nu la valoarea de artistă ). Modestia este bună , dar la fel de bună este şi recunoaşterea valorilor şi a meritelor.Precum femei foarte frumoase / supebe ( inclusiv prin naturalețe ) poți găsi în cele mai obscure / neaşteptate locuri ( te miri prin ce sate ,, uitate de lume ” ) , la fel şi artiştii / talentele le poți descoperi / găsi deasemenea…acolo unde te aştepți mai puțin ( de reținut faptul că titlul de ,, artist ” înseamnă / resprezintă un spectru mult mai larg al preocupărilor creaționale ale unor indivizi , apreciați fiind astfel inclusiv în cadrul unor bresle ; de la pictori , sculptori , bijutieri , armurieri , meşteri sticlari , cântăreți vocal sau instrumental , compozitori , scriitori / scenarişti , regizori … şi până la adevărații creatori de modă sau femeile ,, din popor ” care crează respectiv țes / cos manual costume populare unicat precum şi alte asemenea covoare / carpete / pături ( țesute la război ) ; de ce nu , chiar şi femeile care desenează respectiv croşetează propriile modele de goblen sau macrameu pot fi încadrate la această categorie…de vreme ies nişte splendori din mâinile lor ).Bineânțeles că şi artiştii sânt apreciați mai mult sau mai puțin valoroşi ( spre exemplu , prețul la / pentru care sânt vândute creațiile / operele lor fiind un bun ,, barometru ” , existând deasemenea dezavantaze în cazul / situația unora mai puțin cunoscuți față de alții puternic promovați ).
    Şi aceste ,, domenii ” au ajuns în primul rând o afacere înbzilele noastre , spre exemplu şi în contrast cu prezentul , majoritatea celor mai vestiți şi valoroşi pictori din antichitate , ev mediu , renascentism şi chiar mai contemporani au murit săraci ( pictau în primul rând din pasiune , şi mai puțin cu gândul / scopul de a se îmbogăți de pe urma talentului / creațiilor lor artistice).De unde au şi rezultat opere de artă neegalete pânâ în prezent atat din punctul de vedere al valorii artistice , cât şi al celei cuantificate în bani. De unde a şi rezultat ,, cutuma ” că cel mai bun şi valoros pictor , este un pictor mort )):: ( trist este faptul că se bucură neamurile sau alți neaveniți de ,, fructele ” talentului său ). Breasla pictorilor cred că a fost cea mai lovită de această nedreptate a sorții , urmată îndeaproape de cea a compozitorilor de muzică clasică , simfonie , operă şi de cea a scriitorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei