Intenția premierului Marcel Ciolacu de a limita plata cash în România, atât între persoanele fizice cât și între cele juridice a stârnit, un val de nemulțumire în rândul oamenilor de afaceri, a populației, dar și în sânul coaliției de guvernare.
Rând pe rând, politicienii liberali s-au declarat împotriva acestei măsuri. Printre ei, deputatul PNL de Caraș-Severin Dumitru Rujan și, recent, colegul său de partid, Jaro-Norbert Marșalic.
„NU susțin limitarea plăților cu numerar! M-am alăturat colegilor liberali și am semnat proiectul de lege prin care susținem revenirea la plafoanele inițiale de plată: 10.000 și 5.000 de lei! Proiectul de lege a fost inițiat de colegii mei Adrian Cozma, Robert Sighiartău și Virgil Popescu și susținut de conducerea PNL. Va fi depus pentru a fi dezbătut în regim de urgență“, a transmis deputatul PNL de Caraș-Severin Jaro-Norbert Marșalic.
Dan AGACHE



















„NU susțin limitarea plăților … susținem revenirea la plafoanele inițiale …”
–
Plafonarea nu e limitare, coane Fănică! 🙂
Dar la comisioane cum rămâne, tot curat-murdar?
Că iaca, mai nou și copiii primesc burse școlare musai pe card, cu comision către bancă.
Să jefuim și copiii, tovarăși, din drepturile lor (puține, câte or fi).
Nu?