În anul 2024, IPJ Caraș-Severin a continuat să desfășoare programe și campanii pentru prevenirea criminalității, cu scopul de a reduce victimizarea minorilor, violența domestică și criminalitatea informatică. În cadrul acestor inițiative, au fost realizate 668 de activități educativ-preventive în unitățile de învățământ, beneficiind de acestea mai mult de 14.000 de persoane.
Printre campaniile importante desfășurate în 2024 se numără: „Fără discriminare!” (februarie-decembrie); „Protecție prin educație – „Securitate digitală” în cadrul proiectului „Siguranța Online!” (martie-iunie); Proiectul de prevenire a disparițiilor de copii și plecărilor voluntare „Plecatul de acasă nu este o soluție” (mai 2023-iunie 2024); Campania „Legea Anastasia”; Campania Antidrog; Campania „Scuzele nu schimbă realitatea”; Proiectul „Singur Acasă 2024”; Campania „Apel Fals 112”; Campania „Sărbători în Siguranță”; Campania „România Votează”.
Aceste activități au fost concepute pentru a crește gradul de conștientizare și pentru a educa tinerii și comunitățile în ceea ce privește riscurile și soluțiile pentru prevenirea diferitelor forme de criminalitate, după cum a declarat în prezentarea activității, comandantul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Ciprian Lăzărescu.
În ceea ce privește criminalitatea stradală, datele din 2024 arată o scădere a numărului de infracțiuni comparativ cu anul precedent. Înregistrându-se 666 de infracțiuni stradale, față de 691 în 2023, se remarcă o scădere semnificativă în mediul urban, unde infracționalitatea stradală a scăzut de la 522 la 487 de cazuri. Totuși, în mediul rural, infracționalitatea stradală a crescut cu 6%, ajungând la 179 de infracțiuni, față de 169 în 2023. Cele mai frecvente infracțiuni au fost lovirea și alte violențe (327 de cazuri), urmate de furturi (128 de fapte).
În domeniul criminalității economico-financiare, autoritățile au gestionat 523 de infracțiuni. În urma cercetărilor derulate în 234 de dosare penale, au fost aplicate măsuri de sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile, în valoare de aproape 7.000.000 de lei. În lupta împotriva evaziunii fiscale și pentru protejarea bugetului consolidat de stat, au fost intensificate acțiunile, iar autoritățile au efectuat cercetări în 12 dosare penale, confiscând 5.260.740 de țigarete, comparativ cu 1.199.208 în 2023.
Pe linia combaterii ilegalităților din domeniul proprietății intelectuale și industriale, autoritățile au organizat 9 acțiuni specifice, vizând atât persoane fizice, cât și societăți comerciale. În urma acestora, au fost întocmite 6 dosare penale, iar produsele confiscate – textile, jucării și cosmetice contrafăcute – au fost evaluate la aproximativ 9.000.000 de lei.
Aceste rezultate reflectă un efort constant și susținut pentru prevenirea și combaterea criminalității în toate formele sale. Autoritățile continuă să pună în aplicare măsuri care vizează protejarea cetățenilor și prevenirea infracțiunilor, cu scopul de a crea un mediu mai sigur pentru întreaga societate, a concluzionat comandantul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Ciprian Lăzărescu.
Lorena POENARU



















”Autoritățile continuă să pună în aplicare măsuri care vizează protejarea cetățenilor …”
–
De toată încrederea! 🙂
Absolut. Jos pălăria, dar sus coiful și tichia. In rest, faptul că pistolarii trag ca in vestul sălbatic….
Ăștia fac campanii și frecții pentru prevenire. Plus că la date statistice sunt buni. Incă raportăm cifre ca pe vremea lui Ceaușescu, dar când vezi milițienii cum circulă prin oraș… E un marțafoi cu un Audi combi, milițian spălat pe cerebel care se crede stăpânul universului, nu știe cu cedează trecerea, cu semnele… Ce să-i faci, n-ai ce să-i faci.