Mii de persoane au avut de suferit de pe urma inundațiilor care au măturat estul țării. Mii de gospodării au fost devastate de viiturile provocate de ploile torențiale, oamenii rămânând fără agoniseala de o viață. La nivel național, au fost inițiate mai multe campanii pentru adunarea de fonduri în ajutorul sinistraților.
O astfel de campanie a demarat și Mitropolia Banatului – Arhiepiscopia Timișoarei, iar printre cei care au spus prezent s-au numărat frații Zifceak (foto), patronii grupului de firme Maxagro, care nu au ezitat să ajute cu o sumă consistentă familiile aflate în suferință.
De altfel, grupul de firme Maxagro a dovedit mereu empatie și sprijin pentru comunitățile și oamenii aflați în situații dificile, așa cum este cazul sinistraților din zona Moldovei, cărora apele le-au măturat recent casele.
Campania Arhiepiscopiei Timișoara se desfășoară în toate parohiile și mănăstirile din cuprinsul eparhiei, precum și la Catedrala mitropolitană. Suma colectată din donații va fi virată în conturile care vor fi puse la dispoziție de arhiepiscopiile și episcopiile în care au avut loc inundațiile și vor ajunge direct la persoanele și familiile afectate. Apel Arhiepiscopiei se adresează în primul rând societății comerciale, care sunt rugate să contribuie, după posibilități. Donații pot fi făcute în contul:
RO40BTRLRONCRT00P2253605
Arhiepiscopia Timișoarei
CUI – 4483587