Infrastructura culturală din centrul orașului Bocșa trece printr-un amplu proces de transformare. Cu ajutorul finanțărilor europene atrase de administrația locală, trei obiective importante situate în imediata apropiere a Primăriei – Casa de Cultură, Cinematograful și Parcul Central – beneficiază de lucrări de reabilitare și modernizare.
Deși ritmul de execuție depinde adesea de condițiile meteorologice și de derularea fluxurilor financiare, edilul Mirel Patriciu Pascu și echipa sa monitorizează atent șantierele pentru ca aceste spații să fie redate cât mai rapid comunității.
Unul dintre cele mai așteptate proiecte din oraș, reabilitarea cinematografului, avansează vizibil. Pe lângă restaurarea clădirii existente, proiectul include o extindere cu o structură nouă: o sală multifuncțională modernă, dimensionată conform standardelor actuale, care va funcționa integrat cu corpul vechi. Printre noutățile pregătite pentru public se numără și posibilitatea rulării de filme în format 3D.
În prezent, clădirea cinematografului beneficiază deja de un acoperiș nou, iar fațada a fost complet renovată. În perioada următoare, atenția constructorilor se mută pe partea de amenajări interioare, design și dotare cu echipamente de ultimă generație.
Modernizarea acestor obiective urmărește alinierea spațiilor culturale din Bocșa la standardele europene de exploatare, oferind cetățenilor spații sigure, moderne și dotate corespunzător pentru evenimente și activități recreative.
Diana RADU



















