Mega-proiectul implementat de Aquacaraș intră în efect la Caransebeș, Oțelu-Roșu, Teregova, Mehadia și Topleț!

În sala de ședințe a Primăriei Municipiului Caransebeș a avut loc prezentarea Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată din județul Caraș-Severin/ Regiunea Vest, în perioada 2014-2020”, ce urmează să fie implementat și în această zonă.

Obiectivul general al Proiectului este acela de a contribui la dezvoltarea sectorului de apă și apă uzată din județul Caraș-Severin, având în vedere respectarea obligațiilor asumate de România în cadrul procesului de aderare și post-aderare, privind conformarea cu angajamentele privind implementarea Directivei 91/271/CE privind colectarea și tratarea apelor uzate urbane și a Directivei 98/83/CE privind calitatea apei destinate consumului uman.

Prin proiectul amintit urmează să fie extinse și reabilitate rețelele de distribuție a apei și a rețelelor de canalizare în Caransebeș, Oțelu Roșu și Teregova, dar și reabilitate și extinse facilitățile de captare, înmagazinare, tratare apă și a conductelor de aducțiune în Băile Herculane, Topleț și Mehadia.

La eveniment au luat parte primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, primarul comunei Mehadia, Grigore Bardac, primarul comunei Topleț, Ilie Hașcă și reprezentanți ai primăriei Oțelu Roșu și Teregova. Cu toții au ridicat probleme legate de modul în care viitoarele lucrări vor afecta comunitățile pe care le reprezintă și mai ales aducerea la starea inițială a zonelor afectate de aceste execuții. Cel mai pesimist primar a părut, pe tema închiderii lucrărilor, edilul Caransebeșului, cel care a afirmat că deși a fost „tolerantul de serviciu“ va trece în viitor la sancțiuni și amenzi legate de neîndeplinirea obiectivelor ce revin constructorului. La acțiunea de la Caransebeș a luat parte și președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, cel care a ținut să transmită cu această ocazie:

Am participat ieri la conferinţa de presă organizată de Aquacaraș la Caransebeş, în cadrul căreia s-au prezentat investiţiile cuprinse în cadrul PROIECTULUI REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ DIN JUDEȚUL CARAS-SEVERIN/REGIUNEA VEST, cu focus pe oraşele Caransebeș, Herculane, Oțelu Roșu, Teregova, Topleț și Mehadia.  

Cele şase comunităţi vor beneficia în perioada următoare de investiţii substanţiale ce constă în realizarea sau extinderea reţelelor de apă potabilă şi canalizare. Lucrările sunt cuprinse în patru contracte, cu o valoare totală de 114.030.693 lei cu TVA, care se află deja în execuţie sau sunt în fază finală de contractare.

Din discuţiile avute cu reprezentanţii primăriilor prezenţi a reieşit clar nevoia acestor investiţii extrem de importante pentru creşterea calităţii vieţii cetăţenilor. La fel de important este şi modul în care desfăşurăm aceste investiţii, pentru că vorbim de lucrări care, pe perioada de execuţie, afectează serios confortul cetăţenilor. În Caransebeş, spre exemplu, constructorul şi-a luat avânt, spărgând o serie de străzi şi întârziind aducerea lor starea iniţială. Am pretenţia ca reprezentanţii AquaCaraş să managerieze cu maximă atenţie astfel de situaţii încât constructorii să îşi respecte întocmai obligaţiile. Contractele trebuie finalizate în termen, cu un disconfort cât mai mic pentru cetăţeni, iar străzile unde se intervine trebuie obligatoriu aduse la starea iniţială. Exemplele din trecut, când astfel de lucrări au scăpat de sub control, iar constructorii au făcut ce au vrut, sunt încă prezente în memoria cărăşenilor. Este OBLIGATORIU ca astfel de situaţii să nu se mai repete“, a ținut să puncteze președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca.

Într-o descriere a Proiectului Regional făcută de Team Leader-ul Supervizării, Tiberiu Vlăduceanu acesta a vorbit despre principalele ținte vizate, precum  dezvoltarea unor sisteme de apă care să asigure condițiile de calitate ai apei conform cu cerințele Directivei 98/83/CE și ale Legii 458/2002, modificată și completată de Legea 311/2004, cu influență directă asupra sănătății populației, asigurarea continuității în furnizarea serviciului de alimentare cu apă, eliminarea deficiențelor actuale, creșterea ratei de conectare a consumatorilor la sistemul centralizat de alimentare cu apă pe străzile prevăzute cu/fără rețele de apă, reducerea pierderilor de apă din sistem prin lucrări de reabilitare acolo unde au fost depistate astfel de pierderi, funcționarea sistemelor cu costuri de exploatare minime și asigurarea posibilității de extindere a acestor sisteme în viitor.

Pentru extinderea și reabilitare rețele de distribuție a apei, extinderea și reabilitare rețea de canalizare, stațiile de pompare apă uzată și conductele de refulare, contractul este de tip „execuție” conform H.G. nr.1/2018 și a fost semnat cu „Asocierea SC ERBASU EDIL CONSTRUCT SA -SC ART CONSTRUCT TIMIS SRL- SC CONSTRUCTII ERBASU SA”.

 

Sergiu TABAN

2 COMENTARII

  1. Ce se poate înțelege din acest articol de presă !? Faptul că Teregova, da Teregova mare comună, condusă de famiglia Damian ( soț, soție) nu are apă curentă și canalizare !

  2. Pai bine boss, fugim a prinde cit mai multe localitati dar cartierul Secu ,cartier Al municipiului Resita la-ti lasat balta. Sunteti exact ca si constructorii sa prind cit mai multi si dupa oi vedea eu . Cuvintul jigodie vi se caracterizeaza .

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei