Meteorologii anunță un val de căldură intens și de lungă durată! Caraș-Severin, sub cod galben!

Meteorologii au emis o atenționare cod galben ce vizează și județul Caraș-Severin. Spre deosebire de ultimele avertizări meteo, de data acesta meteorologii nu anunță ploi și vijelii, ci caniculă.

În Oltenia, Banat, sud-vestul Transilvaniei și în cea mai mare parte a Munteniei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa în general între 32 și 35 de grade și local va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități.

Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade”, se arată în atenționarea Administrației Naționale de Meteorologie.

Conform meteorologilor, în zilele viitoare vremea va continua să se încălzească, iar disconfortul termic va fi tot mai accentuat, astfel că România se va afla sub influența unui nou val de căldură intens și de lungă durată.

 

Karina TINCUL

Știrile zilei