Un om, un oraș și o viață dedicată cetății
Există oameni a căror biografie se confundă, până la ultima virgulă, cu destinul unui oraș. Astăzi, la împlinirea onorabilei vârste de 90 de ani, privirea ni se îndreaptă cu recunoștință și o firească melancolie către Mircea Ioan Popa, omul care a ținut cârma Reșiței într-o epocă în care apele istoriei erau tulburi și neiertătoare.
O viață între uzina-mamă și cetate
Născut sub semnul rigorii, Mircea Ioan Popa nu a fost doar un politician, ci, înainte de toate, un constructor. Din birourile de conducere ale UCM Reșița, unde a servit ca director general, a învățat că un oraș, la fel ca o turbină gigantică, are nevoie de echilibru, precizie și, mai ales, de cineva care să îi asculte „vibrația”.
Când Reșița a avut nevoie de o mână sigură după evenimentele din 1989, domnia sa a făcut pasul de la colosul industrial către administrația publică. Nu a fost o simplă schimbare de funcție, ci un jurământ de loialitate față de comunitate.
Edilul celor 12 ani de tranziție
Timp de trei mandate consecutive, între 1992 și 2004, Mircea Ioan Popa a fost „Primarul”. Într-o perioadă marcată de lipsuri, de transformări structurale dureroase și de o industrie care își căuta o nouă identitate, el a rămas un pilon de stabilitate.
Cei care l-au cunoscut în acei ani își amintesc de o figură sobră, dar empatică, un om care înțelegea limbajul muncitorilor din uzină la fel de bine ca pe cel al birocrației. Nu a fost un mandat de artificii și lumini colorate, ci unul de rezistență, de păstrare a demnității unui oraș care se încăpățâna să nu apună.
Melancolia toamnei de aur
Astăzi, la 90 de ani, Mircea Ioan Popa privește Reșița de pe marginea unei istorii pe care el însuși a scris-o. Există o anumită noblețe în felul în care un lider știe să facă loc prezentului, urmărind cu o bucurie discretă cum tramvaiul revine pe străzile orașului și cum Reșița se transformă din nou.
Să ajungi la această vârstă venerabilă înseamnă să fii arhiva vie a mii de amintiri: zgomotul secțiilor din UCMR, dezbaterile aprinse din consiliul local și miile de strângeri de mână ale reșițenilor care, timp de un deceniu și jumătate, și-au pus speranțele în el.
Un gând de prețuire
Domnule Primar,
Vă mulțumim pentru că ați fost ancora acestui oraș când valurile au fost prea mari. Vă mulțumim pentru discreție, pentru profesionalism și pentru acea dragoste tăcută față de Reșița care s-a simțit în fiecare decizie luată.
La mulți ani binecuvântați, cu liniște în suflet și cu mândria de a ști că, oriunde privești în acest oraș, o mică parte din fundație poartă semnătura dumneavoastră!
REPER 24
LA MULŢI,MULȚI ANI CU SĂNĂTATE ŞI TOT BINELE DIN LUME VĂ DORESC DIN SUFLET.
Dumnealui a fost un bun gospodar pentru oraș și era bun pe conservare, doar că nu a avut o viziune de dezvoltare. Chiar și cu acest handicap și tot a fost cel mai bun de la răscoală încoace. Ce comedie e orașul ăsta că a avut ghinionul să-l aibă pe unul cu același nume dar diametral opus ca și caracter și comportament.
”La Mulți Ani!” domnule inginer, cu sănătate și bucurie!
La mulți ani !
Desigur ancora care împreună cu Barbă Scurtă a alungat toți investitorii către Caransebeș, să nu uităm marile privatizări care au distrus CSR-ul și UCMR-ul, etc. Singurul lucru bun este că trenul făcea 1 1/2 h până la Timișoara iar acum face 3h.. Oricum La mulți ani.
Cu Popa 2.0 avem hub turistic, gunoaie și gropi și betoane sparte prin microcartiere.
Frumusețile Banatului Montan.
Excepțională aducere aminte ptr.Omul Mircea Ioan Popa un Primar de mare caracter și care a făcut cinste acestui oraș .Felicitări Domnule Sergiu Taban pentru acest ,,reportaj”.
La mulți ani, stimate domn.