Direcția Silvică din Caraș-Severin: Contract de muncă suspendat în urma perchezițiilor din zona Moldova Nouă

Direcția Silvică Caraș-Severin a reacționat oficial în urma perchezițiilor desfășurate în această săptămână de IPJ Caraș-Severin. Ancheta vizează tăieri ilegale de arbori și transporturi clandestine de material lemnos, implicând atât personal din sectorul privat, cât și de stat. Daniel Poliță, directorul DS Caraș-Severin anunță măsurile luate la nivelul direcției și precizează că poziția instituției pe care o conduce este una de „toleranță zero față de orice salariat care încalcă legislația”.

Poliția Caraș-Severin anunța ieri derularea mai multor percheziții în județ, la domiciliile unor angajați din cadrul a trei ocoale silvice.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada 2024–2026, mai multe persoane, printre care și personal silvic din cadrul a 3 ocoale silvice ar fi săvârșit, în formă continuată, infracțiuni la regimul silvic.

Astfel, în calitate de emitenți ai avizelor de însoțire a materialelor lemnoase, aceștia ar fi introdus date necorespunzătoare adevărului în aplicația SUMAL, cu ocazia emiterii avizelor.

De asemenea, împreună cu încă un reprezentant din cadrul unui alt ocol silvic ar fi tăiat și sustras ilegal material lemnos din fondul forestier, efectuând în mod repetat transporturi de material lemnos fără documente legale, transportând astfel volume mai mari de 5 metri cubi de material lemnos neînsoțit de documente specifice de transport”, se arăta în comunicatul IPJ Caraș-Severin.

Daniel Poliță, directorul Direcției Silvice Caraș-Severin, a transmis un punct de vedere cu privire la informațiile apărute în spațiul public. Acesta a precizat că dintre cele 18 persoane vizate de anchetă, se află lucrători silvici din cadrul unui ocol silvic privat, precum și trei angajați din cadrul a două ocoale de stat. Dintre cei trei angajați ai statului vizați, situația cea mai critică este a unui pădurar împotriva căruia a fost deja pusă în mișcare acțiunea penală. Acesta a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

„Referitor la informațiile apărute în spațiul public privind perchezițiile efectuate în zona Moldova Nouă – Berzasca din această săptămână, Direcția Silvică Caraș-Severin face următoarele precizări:

Acțiunea organelor de cercetare penală vizează activitatea a 18 persoane, printre care se regăsesc lucrători silvici din cadrul unui ocol silvic de regim (privat) și trei angajați din cadrul a două ocoale de stat, sub aspectul săvârșirii unor fapte privind tăierea fără drept de arbori și transportul materialului lemnos fără documente legale.

Dintre cele trei salariați ai ocoalelor silvice de stat, pentru unul a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

În conformitate cu prevederile legale, Direcția Silvică Caraș-Severin a dispus suspendarea contractului individual de muncă pe întreaga durată a cercetărilor pentru angajatul aflat sub control judiciar.

Direcția Silvică Caraș-Severin își reafirmă poziția fermă de toleranță zero față de orice salariat care încalcă legislația , normele legale și reglementările interne și cooperează deplin cu instituțiile abilitate pentru clarificarea tuturor aspectelor aflate în cercetare”, se arată în comunicatul transmis de Direcția Silvică a județului Caraș-Severin și semnat de directorul Daniel Poliță.

 

Karina TINCUL

1 COMENTARIU

  1. Du-te bă poliță invârtindu-te! Ai făcut ceva cu corupția din instituția aia de când te-au numit? Nimic bă poliță. S-a schimbat ceva în legătură cu furtul de lemn? Nimic bă poliță! Se fură lemn în draci și poliță dă comunicate. Bă poliță, tu 5 ani de-aici înainte nu ar trebui să ai timp să dai comunicate, atâta treabă ai acolo cu hoția și mafia lemnului.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei